Băiatul nostru, care este la masterat în Olanda, avea cazare pe termen limitat de 6 luni. În ianuarie 2025 îi expira termenul, avea mult de învățat şi nu avea timp să se ocupe de căutat cazare, iar noi, din Romania, nu aveam cum să îl ajutăm.
Era deja sfârșitul lunii noiembrie 2024 şi nici nu se apucase să caute. Era foarte presat de examene şi nu avea timp deloc. Un coleg i-a spus să se înscrie la o loterie pentru cazări, care se organiza săptămânal, așa că eu urmăream siteul pe care se anunțau cazările care se licitau şi îi trimiteam linkul pentru a se înscrie. Avea voie să aplice doar la o singură cazare pe săptămână şi erau între 30-80 de aplicanți pe cazare.
Începuse luna decembrie 2024, pe 22 decembrie avea bilet de avion spre casă, eram deja sub presiune. Tot timpul mă gândeam cum o să rezolvăm, unde o să stea, în concluzie mult stres şi nopți nedormite. Am cerut ajutor, cu nădejde: „Cuvioase, te rugăm, ajută-ne! Cum să facem cu cazarea? Uite, nu o să aibă unde să setea, e singur pe acolo, trebuie să îl știu în siguranță, altfel n-am pace. Te rog, ajută-ne, şi o să dau mărturie pentru toate!”. Pe 10 decembrie a primit email că a câștigat o cazare, era deosebit de bună, mult mai bună la preț şi locație decât unde stătea, a avut timp să predea camera şi să își mute lucrurile în noua cazare înainte să plece spre casă. Nici nu am cuvinte pentru această mare bucurie, pe care am primit-o de la Cuviosul. Până şi astăzi îi mulțumesc, pentru că băiatul meu are condiții foarte bune de locuit şi își poate vedea liniștit de viață, de școală şi nu are stres cu locuința.
M-am rugat Cuviosului să mă ajute să întâlnesc oameni care l-au cunoscut pe el, cu care a stat şi așa am ajuns la Mănăstirea „Buna Vestire” Cheile Cibului, unde le-am cunoscut pe măicuțe şi pe părintele Rafael. Am plecat de acolo înseninați de gândul că nu suntem singuri în lupta cu ispitele şi cu dorința de a ne întoarce mereu.
Mai avem multe situații în familie de rezolvat, mă rog Cuviosului să ne ajute, nu am putere în rugăciune şi concentrare așa cum ar trebui şi îmi cer iertare, dar îl rog să ne ajute așa nevrednici cum suntem, să nu ne lase, să ne scoată în cale oamenii potriviți, ca să fim pe Cale, să nu cumva să ne abatem, să ne întoarcă chiar cu forța dacă trebuie ca să rămânem în Lumină, să nu ne pierdem.
Prof. Augustina Petcu,
București
