Cuviosul Gherontie, la mormântul stareţului Tadei (+13 aprilie 2003), Mănăstirea Vitovniţa, Serbia

În anul 2017 am fost într-un pelerinaj în Serbia, într-un un grup în care era şi Cuviosul. Eu aveam cam de un an o apendicită despre care nu ştiam, deoarece simptomele nu erau clare. Am plecat aşa în Serbia, deşi îmi era destul de rău.

După cinci zile de pelerinaj, în Belgrad, dimineaţa m-am simţit foarte rău, am avut o indigestie, dar am crezut că am mâncat ceva şi de aceea îmi este aşa de rău. La plecarea de la hotel, Cuviosul m-a lovit cumva în spate. Eram toţi pregătiţi cu bagajele şi m-am gândit că face Cuviosul una dintre glumele lui. M-am ruşinat pentru acel moment, era atâta lume de faţă, dar nu m-am gândit niciun moment că are legătura cu problemele mele de sănătate, nici nu ştiam cât sunt de bolnavă.

Pe la orele după-amiezii, când am ajuns la Mănăstirea Mileşevo, a „Îngerului alb”, înainte de a trece graniţa în Muntenegru, mi-am cumpărat o cafea şi o îngheţată. Părintele vine la mine, îmi ia îngheţata din mână şi se prefăcea că mănâncă din ea, dar mai mult s-a murdărit pe barbă şi pe mustaţă. Apoi mi-a dat-o. Când am văzut, mă gândeam cum să mai mănânc eu îngheţata aceea, oricât de mult credeam eu că are viaţă sfântă. Era acolo în parcare un container, m-am apropiat discret şi am aruncat-o. N-am ştiut atunci că, dacă aş fi mâncat îngheţata aceea, era grav, iar Cuviosul a lucrat, cunoscându-mă, într-un fel ca eu să renunţ la ea. Am înţeles însă lucrul acesta la scurt timp.

După ce m-am întors în ţară, am plecat înspre Braşov, la o verişoară, pentru o sfinţire de biserică. Pe drum, în autocar, am gustat tot aşa şi mi s-a declanşat criza imediat. În două zile am ajuns pe patul de spital, iar când a început operaţia apendicele era deja perforat.

Am reluat după aceea şirul evenimentelor din pelerinaj şi mi-am adus aminte că părintele a fost toată ziua alături de mine: dimineaţa la hotel în Belgrad, după-amiaza la Mileşevo şi seara, la cină în Muntenegru, la Podgoriţa. La masă făcea tot felul de ghiduşii, nu prea mă lăsa să mănânc, iar eu mă întrebam ce se întâmplă. M-a salvat atunci, primejdia fusese foarte mare!

M.A.