Prin anii ’92 – ’94, Cuviosul Gherontie venea la noi la mănăstire şi îi cerea miere de albine maicii Teodora, care, fiind chelar, avea cheile de la cămară.
Pe atunci, mierea era păstrată în găletuţe de plastic, era uşor ca părintele Gherontie să primească mierea aşa. Dar nu asta era lucrarea părintelui! El refuza mierea din start… nu aşa trebuie să i-o dea, ci într-o sticlă de jumătate de litru de plastic! Deci mierea trebuia topită şi turnată prin gura mică de la sticlă. Ca să curgă, trebuia pusă călduţă, că dacă era fierbinte deforma ambalajul de plastic, iar părintele Gherontie cerea ca sticla de plastic să rămână nedefomată, deci frumoasă la vedere. Şi aşa cele 1-4 sticle care ajungeau la părintele Gherontie cereau timp şi răbdare şi isteţime să poţi face tot ce voia părintele cu mierea.
Dar, de fapt, era o lecţie despre milostenie, răbdare şi nejudecare (dar de ce aşa şi nu cum ar fi fost mai simplu, chiar foarte simplu la găletuţa?!), despre isteţime (trebuia sa fii foarte dibaci şi abil, mierea se răcea repede), deci să ai calităţi de bun călugăr. Mierea o dădea repede, cui avea nevoie sau voia să îi transmită un mesaj, îndulcindu-l pentru ceea ce va urma. Nu păstra pentru sine nimic.
M.A.
