Despre Cuviosul Gherontie am auzit prima dată în primăvara anului 2020, din spusele unei prietene, dar nu am plecat prea mult urechea. Am reținut doar că este nebun pentru Hristos și că îi plac bomboanele. Cuviosul a găsit însă o altă modalitate prin care să mi se facă cunoscut.
Câteva luni mai târziu, bunica și bunicul au fost diagnosticați cu Covid, iar nu după multe zile, bunicul a trecut la Domnul. Sufletul meu era rupt în două, pentru că l-am pierdut pe cel mai iubit om pentru mine, bunicul meu. Simțeam că nu mai am putere să merg mai departe și că niciodată nu voi mai putea zâmbi. Intrasem într-o stare cumplită de apăsare, mai pe scurt, îmi pierdusem nădejdea.
În data de 12 decembrie, la prăznuirea Sfântului Ierarh Spiridon, m-am hotărât să merg la duhovnicul meu cu un dar, cu ocazia zilei sale onomastice. Când am ajuns acolo, părintele s-a bucurat foarte mult și mi-a înmânat cartea cu Acatistul Cuviosului Gherontie. Am privit nedumerită darul primit, am pus rapid cartea în buzunar și am zis în sinea mea: „Nu-l voi citi!”.
Spre surprinderea mea, părintele apare din altar și cu unul dintre volumele cu minuni ale Cuviosului Gherontie. În momentul acela, ceva în sufletul meu s-a schimbat. Am fost acaparată de o dorință arzătoare să-l cunosc pe acest Cuvios. Când am plecat de la mănăstire, simțeam că zbor cu mașina, atât eram fericită! Starea mea sufletească de atunci este foarte greu de exprimat prin cuvinte, însă știu că m-a ținut toată ziua. Eram într-o stare euforică, de parcă pluteam. Toată durerea dispăruse ca și cum cineva ar fi luat-o cu mâna, nici urmă de tristețe sau deznădejde. Îmi era teamă să mă gândesc la treburile de zi cu zi, ca să nu îmi pierd pacea sufletească. Atunci mi-am zis: ,,Dacă măcar un sfert din Rai reprezintă atâta bucurie și fericire, atunci merită orice!”.
Dragostea sfinților pentru noi depășește hotarele firii, mereu dăruindu-ne mai mult decât ne așteptăm. La scurt timp, în chip minunat, am primit și volumele 1 și 2.
Cu un imens sentiment de recunoștință față de Cuviosul Gherontie pentru toate binefacerile, mi-am pus în gând să merg la Mănăstirea Tismana, la mormântul său. Totul a fost minunat, Cuviosul a rânduit ca toate să se potrivească, până și cazarea, având în vedere că era pandemie și era puțin mai greu să găsesc ceva la un preț rezonabil. Drumul a fost foarte ușor pentru mine, în ciuda faptului că era iarnă, iar eu am condus pentru prima dată pe o distanță așa de mare, fără absolut nicio problemă sau teamă de necunoscut.
Îi mulțumesc Cuviosului Gherontie pentru că m-a scos din prăpastia deznădejdii și mi-a dat putere să merg mai departe! Iar vouă, dragi cititori, vă doresc multă pace în suflete, să vă bucurați de acest grabnic prieten, care mijlocește cu sârguință ca noi toți să fim una, să fim în Biserica Domnului Hristos!
Prof. Ana Maria Neamț,
Hălmagiu, jud. Arad
