L-am cunoscut pe Gheorghe, l-am cunoscut când eram copii, puteţi să socotiţi după vârstă.
Eu foarte bine m-am avut cu el. Mai era o femeie, Marioara lu’ Ionică a lu’ Brumaru, tot aşa, ne aveam bine. Eu aşa îl cunosc, nu l-am privit ca pe un om bolnav. Aşa ca pe un copil, ca pe un copil îl ţineam eu. Îl cunoşteam doar cât ne întâlneam pe stradă. Gheorghe nu mergea cu noi la câmp. Era un om cu credinţă, eu ştiam că umbla cu nişte icoane cu Maica Domnului şi altele, le avea în braţe şi îi era drag de ele. Ştiam că are icoane şi iubeşte credinţa. Oamenii care-l vedeau cu icoane aveau drag de el, n-am văzut să râdă cineva de credinţa lui. N-am vorbit multe cu el, pe mine mă respecta ca pe o femeie mai în etate, îmi dădea bună-ziua.
Vedeam că el are credinţă, nu-l socoteam un om aparte de noi, era un suflet apropiat.
(Elena Babeţ, jud. Braşov, originară din Viscri)
