În anul 2012, am aflat că am o problemă medicală, iar eu aveam îndoieli dacă să mă operez sau nu. Părerile erau împărţite.

O prietenă mi-a vorbit despre Cuviosul Gherontie şi m-a invitat la ea acasă, pentru a-i cere sfat. Când am intrat în cameră, Cuviosul ştia deja ce problemă am. Am vorbit puţin, am mers la operaţie şi totul a decurs bine.

Eram căsătorită deja de câţiva ani, dar nu aveam copii. La hramul Bisericii Sfântul Mina, din Alba Iulia, în anul 2014, a fost prezent şi Cuviosul Gherontie. I-am spus durerea mea şi l-am rugat să mijlocească pentru mine la Dumnezeu. Ulterior medicii mi-au spus că fără o nouă operaţie şi apoi un tratament de durată şansele de a avea copii sunt nule. În plus, mi-au spus că nici cu aceste intervenţii nu erau siguri că acest lucru e posibil. Ultima veste de acest fel am primit-o în 2 iulie 2015. Scrisoarea medicală, pe care o păstrez şi acum, menţionează explicit: operaţie!

Eram în gând cu Cuviosul. Făcusem şi o fotografie la biserică cu dânsul şi îi ceream ajutorul. În 14 septembrie 2015 am aflat că eram însărcinată. Totul a decurs perfect în timpul sarcinii şi am născut un băiat sănătos. I l-am arătat Cuviosului la hramul Bisericii Sfânta Ecaterina din Alba Iulia, deşi avea doar şase luni. L-a luat pe băiat şi l-a ciocnit cu capul. A dat chiar tare, iar băieţelul a zâmbit. În alte condiţii cred că ar fi plâns!!!
Acest copil este o minune şi îl simt ca fiind darul lui Dumnezeu pentru familia noastră, primit prin rugăciunile Cuviosului!

(Maria D.)