Văzând cărţile despre Cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos, m-am gândit: „Doamne, nu am fost vrednic să îl cunosc pe acest Sfânt! Am mers 7-8 ani la Mănăstirea Albac, dar niciodată nu l-am întâlnit acolo!”. Aveam însă să îi cunosc lucrarea minunată spre sfârşitul anului 2019…
Înainte de Crăciun cam cu două săptămâni, Zian, băieţelul nostru, a început să plângă când urina şi acuza dureri foarte mari. Am văzut că a urinat chiar şi cu sânge. I-am făcut analizele, iar medicul de la Câmpeni ne-a spus că problema este foarte serioasă. Am trimis analizele şi la Cluj, la un medic pediatru cu care ţinem legătura, iar doamna doctor ne-a spus să mergem urgent la un medic nefrolog la Spitalul „Regina Maria”, pentru investigaţii mai amănunţite, deoarece analizele arătau afecţiuni grave la rinichi. Am plecat imediat şi am ajuns seara în jurul orei 9, dar pentru că doar a doua zi dispuneau de aparatura necesară, dată fiind situaţia medicală a copilului, ne-au trimis la Spitalul de Urgenţe. Acolo a trebuit să aşteptăm aproape două ore, timp în care, pentru a nu-l speria pe băieţel, l-am ţinut în maşină.
Părintele Dionisie, pe care îl sunasem la plecarea de acasă, m-a sunat să mă întrebe dacă nu cumva am la mine o fotografie cu Cuviosul Gherontie. De emoţii, i-am spus că nu am, iar el mi-a trimis una pe telefon, să i-o punem băieţelului în zona rinichilor. În timp ce îi ţineam telefonul cu fotografia pe rinichi, îl rugam din tot sufletul să ne ajute.
Ne-a venit rândul, i-au luat analiza de urină, apoi ne-am dus într-un alt corp de clădire, pentru ecograf. Când am intrat, doamna doctor i-a spus băiatului: „Te cheamă Zian, ca pe părintele Arsenie. Şi eu un băieţel pe care îl cheamă Zian şi o să ne ajute părintele Arsenie să fie bine!”. După ce l-a consultat şi i-a făcut ecograful, mare ne-a fost bucuria când doamna doctor ne-a spus că copilul este sănătos. Şi analiza de urină a ieşit destul de bine. I-a dat doar un tratament pentru a elimina o infecţie pe care copilul se pare că o avea de la naştere. Am văzut imediat schimbarea la băieţel. La întoarcerea înspre casă, copilul era foarte fericit, l-a şi filmat soţia în maşină cum se juca, spre deosebire de drumul spre Cluj, cu toate că era după o zi grea şi trecuse bine de miezul nopţii!
Ca mulţumire, i-am promis Cuviosului că o să mergem la mormântul lui, la Mănăstirea Tismana. Ne-am dus a treia zi de Crăciun. La ora 19, intram pe poarta mănăstirii. Am urcat cu bucurie la mormânt. Nu am ajuns bine şi au apărut două măicuţe, cărora le-am povestit minunea Cuviosului. Pe unul dintre braţele crucii de la mormânt atârna o cruciuliţă de pus la gât, iar o maică mi-a spus să o iau. Mi-a dat apoi şi nişte metanii purtate de Cuviosul. Tare m-am bucurat, pentru că îmi dorisem să am ceva de la el. Se făcuse ora 20:20 şi până acasă aveam de mers aproape 300 km… M-am rugat Cuviosului, iar în patru ore am ajuns acasă. Eu umblu foarte mult, dar atunci am simţit ajutorul Cuviosului, în condiţiile în care aveam de trecut defileul Jiului, iar afară era noapte şi viscol. Mi-a părut aşa de scurt drumul!
Îi mulţumim Cuviosului şi îl rugăm să ne poarte de grijă!
Ilie, Baia de Arieş
