Înainte de a ajunge la Tismana, am fost la Mănăstirea Runcu, în judeţul Dâmboviţa. Când a venit odată Cuviosul la noi, mi-a spus: „Ioai, dragă, cum stai tu aici?”. „Eu îmi doresc linişte!”, i-am răspuns. „Nu stai aici! Hai să mergem! Nu-i locul tău aici!”. A venit special pentru mine să mă ia de acolo, dar nu îi spusese nimeni de mine. Cum a ajuns acolo sau cum a venit direct la mine, nu ştiu! Am mai stat ceva timp acolo şi apoi am venit la Mănăstirea Tismana.
Am povestit deja în mărturia din volumul 3 că l-am rugat pe Cuviosul, prin 2011, să meargă cu o scrisoare la sihăstria aflată mai sus de Mănăstirea Runcu, ca să îmi aducă un răspuns de la părintele de acolo, cu care ţineam legătura. Cuviosul a mers cu o maică până sus, la părintele, prin pădure, când deja se însera. I-a spus maicii că se vor întoarce pe lumină, deşi acest lucru se putea întâmpla doar printr-o minune!
Când s-a întors la Tismana cu răspunsul, după două-trei zile, îmi venea să îi pup tălpile. Şi acum parcă îi aud vocea, cum striga: „Unde e Angelica, franzelica? (aşa mă chemase în lume) Uite, dragă, ţi-am adus scrisoarea!”. Îmi amintesc că m-am dus într-un loc mai ferit şi am început să plâng de bucurie. Atunci am văzut adevărata faţă a Cuviosului. Mai făcuse pentru mine lucruri, dar atunci, la prima cerere, a lăsat totul şi a făcut atâta drum ca să mă ajute!
De la Cuviosul am învăţat că pentru un călugăr este foarte importantă şi ziua intrării în mănăstire. De aceea şi fac această mărturisire. M-a întrebat odată: „Dragă, ce le faci la Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, că sunt mereu lângă cuvioşia ta?! Unul de-a dreapta şi altul de-a stânga!”. I-am răspuns că am intrat în mănăstire chiar în ziua pomenirii Sfinţilor Arhangheli. „Aaa, mă gândeam eu că este ceva!”, mi-a răspuns Cuviosul. De atunci am început să am şi mai mare evlavie la ei. Mi s-a descoperit atunci şi ceva din înălţimea duhovnicească a Cuviosului Gherontie! I se descopereau lucrurile dumnezeieşti, vedea îngerii…
Monahia Daniela,
Mănăstirea Tismana
