Era spre toamnă-iarnă, când, într-una din zile, l-au adus de la Alba Iulia pe Cuviosul doamna doctor T.E. şi cu sora ei. L-au lăsat la noi pentru o perioadă.
Eu eram la casa nouă şi dormeam acolo, deoarece acolo aveam atelierul, unde lucram la nişte cruci. Maica stareţă a spus că îl duce în altă cameră, să doarmă. A zis: „Nu, nu, nu! Eu aici vreau să dorm că aici îi cald. Eu în patul ăsta vreau să dorm!”. Era patul meu, în aşa-zisa chilie. A spus: „Cum te pui în pat, cum dormi! Uite, aşa!”. S-a pus în pat. După un timp, maica stareţă l-a dus pe Cuviosul la masă. Eu mi-am dat imediat seama care e treaba.
Atunci lucram pentru Mănăstirea Râmeţ cruci pentru călugărie: şapte de pus la gât şi şapte pentru ţinut în mână. Le trebuiau într-o săptămână. Aveam program de slujbe mai scurt: mergeam doar la Sfânta Liturghie, ca să am timp să lucrez. Dormeam puţine ore pe noapte şi era aşa cum a zis Cuviosul: cum mă puneam în pat, cum adormeam. Cu rugăciunile personale la minimum. Exact cum a zis: „Cum te pui în pat, cum dormi!”.
A dormit în camera alăturată şi îl tot auzeam noaptea cum se ruga. Într-o seară, am vrut chiar să văd ce face. Am stins becul la mine în cameră şi pe hol. Am mers până la uşa camerei lui. Pe geam avea o perdeluţă. Nu vedeam nimic. Am stat ce am stat, am tras cu urechea. Nu se auzea nimic. La un moment dat, a dat perdeaua la o parte, m-a văzut, a scuipat pe geam, a zis ceva, dar nu am înţeles ce. Am plecat şi mi-am zis: „M-a simţit că sunt acolo!”. Se culca foarte târziu, venea la slujbe, iar peste zi desena tot timpul. Stătea cu mine acolo şi picta. I-am pus şi lui o măsuţă lângă a mea, ca să poată picta mai bine.
A stat până am terminat crucile sculptate. La plecare, a luat una din crucile sculptate altă dată de mine.
Monahis G.