Catedrala din Alba Iulia a fost, în anul 2016, singurul loc de refugiu și mângâiere pentru mine. În luna noiembrie a aceluiași an, mama s-a îmbolnăvit grav, cum nu am mai văzut-o niciodată. Nu îmi amintesc data exactă, dar îmi amintesc că a rămas la pat și nu putea merge, nici nu putea vorbi. Duminică am participat la Sfânta Liturghie, iar gândul meu era la suferința mamei. Treptat, deznădejdea a luat locul liniștii și al echilibrului.
În această stare, cu mintea răvășită, am observat silueta Cuviosului, care se afla în apropierea stranei din partea stângă a naosului catedralei, cu fața către icoana Maicii Domnului. Peretele din stânga al naosului este pictat cu o icoană de mari dimensiuni a Maicii Domnului Împărăteasă, cu Pruncul în brațe. În acele clipe, chipul Maicii Domnului cu Mântuitorul în brațe a devenit viu, iar deznădejdea mea s-a preschimbat în admirație; mă minunam de Preasfânta Prezență atât de mult, că am uitat de propria mea persoană. Icoana Maicii Domnului cu Pruncul a „ieșit” în altorelief, și mie mi s-a părut că este o amăgire. Am privit o dată, de două ori și a treia oară – era tot acolo. Vie, prezentă și cu multă dragoste, mi-a așezat în suflet încrederea și liniștea. Maica Domnului, în mod tainic, cred că a oferit un răspuns la rugăciunea dulce și smerită a Cuviosului.
Nu a fost prima dată când Cuviosul a mijlocit, într-un mod mai clar sau mai discret, pentru stările mele și pentru suferințele fizice. Poate că, la un moment dat, din mult egoism, mi-am atribuit meritul bucuriei. În realitate, Cuviosul s-a rugat cu atâta dulceață și convingere, cum nu l-am mai văzut până atunci. Arătarea chipului viu al Maicii Domnului a fost o rază de speranță și pentru mama mea. Suferința a încetat și ea a mai trăit trei ani frumoși alături de noi.
Îi mulțumim Maicii Domnului pentru Sfânta Dragoste și Sfântului Cuvios Gherontie pentru sfintele rugăciuni!
Camelia A.,
Alba Iulia
