În urmă cu 15 ani, am venit la Mănăstirea Tismana peste vară şi am rămas o lună de zile. Îmi luasem la mine doar sandale, dar mai aveam de stat câteva zile şi m-am gândit să merg la Târgu Jiu să îmi cumpăr nişte pantofi, că aveam cardul la mine. Stăteam pe o băncuţă şi apare Cuviosul cu o pereche de pantofi şi îmi spune: „Ia-i, dragă, că îşi trebuie!”. Ştiam că e minunat, dar văzând că pantofii sunt mari (erau mărimea 42), i-am răspuns: „Ce să fac eu cu ei, că îmi sunt mari?!”. Şi a repetat: „Ia-i, dragă, că îţi trebuie!”. I-am spus din nou că nu am ce să fac cu ei, că îmi sunt mari. S-a uitat aşa, ca un copil nevinovat, şi a zis: „Dar eu ce să mai fac cu ei acum?”. I-am spus să îi dea unui bărbat care lucra ceva la mănăstire. Mi-a spus: „Nu, nu, lui nu i-i dau!”. Îmi pare tare rău că nu am luat pantofii aceia!
După ce am intrat în mănăstire şi am mai auzit şi alte lucruri despre el, îmi spuneam: „Ce îmi doresc o cruce de la Cuviosul! Dar să nu spun nimănui, ci să vină dânsul şi să mi-o dea! Dacă este aşa cum mi se spune, o să ştie şi o să vină să mi-o dea!”. De mai multe ori mă rugam: „Zi-i, Doamne, să-mi dea şi mie o cruciuliță!”. Într-una din zile, iese pe uşa care dădea în spate, la bucătărie, cu o cruce mică. Ajunsese cumva la mijloc, între mine şi o maşină parcată. S-a apropiat de mine, întrebându-mă: „Dragă, cui să i-o dau?”. Am zis: „Gata, uite că îmi dă crucea! Ştie!”. În partea cealaltă, au apărut câteva maici care urmau să plece cu maşina la cineva care avusese un accident şi l-au tras spre ele: „A… pentru cel care a avut accidentul ai venit să îi dai crucea!”. L-au întors din drum! Apoi m-am liniştit că am aflat că atunci când Cuviosul dădea cruci însemna că îl prevenea că va avea o încercare.
Mi-a arătat în două situaţii că ştie ce îmi doresc!
Monahia P.,
Mănăstirea Tismana





















