Cuviosul Gherontie de la Tismana

În octombrie 2024, citind Acatistul Cuviosului Gherontie și volumul 5 cu minunile săvârșite prin rugăciunile lui și văzând câți oameni au fost ajutați și vindecați de dureri și de tot felul de boli, m-am rugat și eu cu multă nădejde. Și Cuviosul m-a ajutat și pe mine, vindecându-mă de durerile de cap și de alte suferințe de care sufeream.

Sunt o femeie în vârstă de 84 de ani și îi mulțumesc din tot sufletul pentru ajutorul pe care mi l-a dat. Le mulțumesc mult și celor care mi-au dăruit aceste cărți. Le-am citit în familie și, prin citirea lor, am început să cunosc mai bine ajutorul și minunile lui. Cuviosul a făcut o minune și cu strănepotul meu, care avea un an și jumătate și încă nu mergea și nu prea vorbea. Ne-am rugat pentru el și l-am încredințat Cuviosului. Îi mulțumim lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Cuviosului pentru toate! Strănepotul meu este bine, merge și vorbește. Acum are trei ani.

Mult mi-am dorit să ajung la mormântul lui și nădăjduiesc să pot merge cât mai repede în pelerinaj la Tismana. Îl rog să ocrotească familia mea, pe prietenii mei și pe toți cei care îl cheamă cu credință. Aceste rânduri le scriu cu drag și cu iubire pentru Cuviosul meu drag, pe care îl iubesc din tot sufletul și căruia îi mulțumesc pentru tot ajutorul și ocrotirea lui.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Cuvioase Gherontie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Margareta S.,
Bucureşti