Cred că l-am cunoscut pe Cuviosul acum mai bine de două decenii, deoarece venea des la familia Opriş, care locuia la acea vreme deasupra noastră! Ani de zile am crezut că este tatăl părintelui Dorin sau al preotesei Monica, deoarece așa părea (venea destul de des și dânșii se ocupau de dânsul ca de propriul tată).
Dacă nu-l întâlneam pe scări sau în lift, avea grijă să-și facă simțită prezența în stilul său caracteristic: cânta, vorbea tare și se ruga de asemenea, astfel încât să-l audă și vecinii… dacă unele gesturi pe care acesta le făcea te-ar supăra în mod obişnuit, atunci când Cuviosul se făcea „vinovat” de ele, cel mult zâmbeai, nimic din ce făcea nu ne deranja.
Și noi, acasă, când îl auzeam, ziceam: „A venit tata!” și zâmbeam, participând la bucuria lor, care răzbătea printre zidurile apartamentelor! Anii au trecut, ne-am obișnuit cu dânsul și tare ne-am întristat când am aflat că nu ne vom mai întâlni cu el, credeam noi niciodată, dar aveam să aflăm mai târziu că gândurile sale erau altele…
La începutul anului 2025, tatăl meu a căzut în casă și și-a fracturat piciorul. În timp ce aștepta salvarea, mama a început să se roage Cuviosului. Era speriată de ce urma, se gândea cu groază la diagnostic, tata nefiind nici tânăr și nici zvelt, având însă frică de tot ce înseamnă medici și spitale. Avea deja în minte cazurile unor apropiați care au trecut prin evenimente asemănătoare și au stat multe ore până să-i preia în spital, până să-i opereze și recuperarea a fost grea.
Dar şi de data asta „a venit tata!”. Am simţit cum a venit degrabă în ajutor și toate au mers ca și când ar fi fost el înainte și a vorbit cu toţi pentru noi: salvarea a venit repede, preluarea în spital și investigațiile s-au derulat de parcă tatăl meu era singur în spital, sala de operație nu era ocupată, doctorul era liber (vorbim totuşi de un spital județean). În cinci ore, tata era deja operat și dus în salon, el fiind foarte liniștit și optimist. Recuperarea a decurs bine și se simte acum foarte bine.
Nu a fost ultima dată când „a venit tata”. Ori de câte ori îi cerem ajutorul, atunci când o facem cu credință, vine deîndată! Mi s-a întâmplat să-i cer ajutorul la serviciu, acasă, și de fiecare dată i-am simțit prezența!
Jr. Cristina Doran,
Alba Iulia
