Înainte cu doi ani de a trece Cuviosul la Domnul, în 2016, mă rugasem: „Te rog, Doamne, binevoieşte să rămână Cuviosul la noi cu trupul!”. Am primit înştiinţare că acest lucru îl vrea Dumnezeu şi Maica Domnului, ocrotitoarea noastră, şi pe urmă am îndrăznit şi am deschis subiectul cu Cuviosul: „Avvă, sunteţi de acord să rămâneţi la noi cu trupul după ce treceţi la Domnul?”. „Ioai, dragă, mă mai gândesc! Da’ n-ai mofturi rele!”.
În anul următor, am vorbit din nou cu el şi i-am spus: „Ei, Cuvioase? Cum rămâne? Că v-am întrebat dacă nu vreţi să rămâneţi la noi cu trupul! Eu vă spun direct lucrurile, nu mint!”. Mi-a spus: „Ioai, dragă, dar toţi murim!”. Apoi se uită la mine, începe să zâmbească, face câteva gesturi de-ale lui şi îmi zice: „Ioai, dragă, să îi spui la cuvioasa să se gândească unde îmi face groapa!”. „Avvă, vorbiţi serios? Că eu îi spun, chiar dacă mă socoteşte nebună!”. „Ioai, să îi spui! Auzi? Să îi spui!”. I-am spus maicii stareţe, dar nu m-a crezut. L-am şi înregistrat atunci pe Cuviosul, dar din păcate s-a pierdut acea înregistrare.
În anul în care a trecut la Domnul, în iulie-august, am deschis din nou subiectul: „Uite, avvă, i-am spus şi nu m-a crezut!”. „Ioai, dragă, dacă ţi-am spus! Dar cheamă-o încoace! Cheamă-o!”. Vine maica stareţă şi îi spune: „Ioai, dragă! Dacă ţi-a zis, de ce nu ai crezut-o? Eu i-am spus să îţi spună!”. Şi iar am înregistrat ce a zis şi nu ştiu ce am făcut că s-a şters.
Maica stareţă, auzind cuvântul direct din gura lui, nu a mai zis nimic! Eu, de bucurie, că eram încredinţată că gata, acum Cuviosul nu mă mai duce de nas, l-am întrebat despre trecerea sa la Domnul! Mi-a spus: „Tu să fii prima la mormântul meu şi să îmi cânţi Veşnica pomenire!”. Şi a început să cânte, să îşi cânte, râzând: „În veci pomenirea lui sau veşnica lui pomenire!”. Asta a rămas înregistrat.
A venit un părinte şi am început să vorbim despre unde va fi îngropat Cuviosul, după ce va trece la Domnul. Părintele a zis: „Sperăm să îl luăm la noi!”. I-am spus: „Cuviosul va fi îngropat la noi!”. S-a enervat puţin când a auzit şi mi-a spus: „Nu, maică!”. Am îndrăznit şi i-am spus: „Dacă v-am zis că Cuviosul rămâne la noi, rămâne la noi, că aşa vrea dânsul!”. „Nu, că nouă ne-a spus că vine la noi!”. „O fi zis, dar el rămâne la noi, să ştiţi!”.
Şi aşa a fost, cum mi-a descoperit mie Domnul şi cum i-a spus maicii stareţe!
Monahia Daniela,
Mănăstirea Tismana
