Cuviosul Gherontie și-a făcut prezența și în familia noastră. Îmi amintesc că în vara anului 2017 voiam să dau admitere la Seminarul Teologic Ortodox din Alba Iulia, dar eram destul de nehotărât.
Într-una din zile, am fost anunțați că va veni Cuviosul la Mănăstirea Lupșa, aflată în apropierea casei noastre, așa că ne-am hotărât să mergem să-l întâlnim pentru a-i cer un sfat. La începutul conversației eram destul de aprins, deoarece nu știam ce îmi doresc cu adevărat. Discutând despre admiterea la seminar, dânsul mă oprește și îmi spune destul de răspicat: „Seminar… ne-seminar… ne-seminar…”, punând accentul pe cuvântul „ne-seminar”. În sufletul meu am înțeles mesajul, dar am mers mai departe. Chiar dacă am intrat la seminar, după un an m-am retras („ne-seminar”).
Tot în această întâlnire, Dumnezeu a făcut o minune prin Cuviosul Gherontie, simțită și astăzi, după şase ani. La despărțire, Cuviosul ne îmbrățișează, iar spre final, își ciocnește capul de trei ori consecutiv, de capul meu și al tatălui meu. Aceasta nu a făcut-o la voia întâmplării: el știa că tata are un fel de „tumoare nazală” (confirmată de medici), iar la anumite intervale de timp, avea dureri groaznice de cap și sângerări. Nu a trecut mult timp să ne dăm seama că tata nu mai avea nicio problemă. Nici în ziua de astăzi tata nu mai simte acele dureri!
Foarte multe s-au schimbat după întâlnirea cu el şi am simţit cu toţii că Dumnezeu a lucrat și ne-a răsplătit prin el… Părinții mei au adoptat trei copii, iar cu mine patru. Din punct de vedere medical, ei nu puteau avea copii. La un timp după întâlnirea cu Cuviosul Gherontie, nu știm cum a lucrat Dumnezeu, dar mami a rămas însărcinată, medical fiind imposibil, şi au o fetiţă.
Experiența mea legată de Seminarul Teologic rămâne un mister, dar sunt convins că ceea ce Cuviosul a vrut să prevină este spre binele meu. Tămăduirea tatălui meu este vizibilă și nu se poate nega: ani de zile, niciun tratament medical nu şi-a făcut efectul, iar prin trei ciocniri de capul Cuviosului vindecarea s-a făcut. Iar minunea cu naşterea unui copil după întâlnirea minunată cu Cuviosul, în condiţiile în care toţi medicii au infirmat acest lucru, este uimitoare şi dătătoare de speranţă pentru toţi!
Cu adevărat, Dumnezeu lucrează prin aleşii Lui!
Mast. Eduard Pantea,
Lupşa, jud. Alba