Într-un pelerinaj făcut împreună cu Cuviosul în Rusia, am mers cu un vapor de la Solovăţ spre o altă mănăstire. Cel pe care ne-am îmbarcat era foarte vechi şi nu îmi inspira încredere. Făcea un zgomot mai ciudat la motor, scârţâia totul prin el. Pentru că îmi era frică, m-am aşezat pe o bancă. A venit şi Cuviosul lângă mine. Eu mă rugam în gând: „Doamne, ajută-ne să nu ne scufundăm!”. Şi numai ce îl aud pe Cuviosul: „Hai, dragă, să ne rugăm, ca să nu ne scufundăm!”. Adânc tâlc al acestei rugăciuni!
Când am ajuns la mănăstirea respectivă, Cuviosul s-a rugat în faţa altarului, cu metanii, aşa cum făcea de obicei. Acolo era o icoană a Maicii Domnului, ce avea deasupra o candelă.
Cum stătea Cuviosul cu mâinile ridicate spre cer, candela a început să se legene de la stânga la dreapta. Noi eram în spate, unde părintele ne ungea cu mir de la candela pusă la sfintele moaşte pe care le avea biserica respectivă. Nu era nicio altă persoană în faţă, unde era Cuviosul, care să mişte candela. Nici nu a fost atinsă dinainte, nici uşi deschise nu erau ca să facă înăuntru curent. Doar acea candelă s-a legănat.
După ce am început să ne spunem unii altora despre această minune, Cuviosul şi-a întors capul spre noi, iar atunci o putere nevăzută a prins candela şi aceasta nu s-a mai legănat deloc.
Maica Domnului ne-a dat semn despre sfinţenia Cuviosului!
Adriana Naghi,
Satu Mare
