De câteva ori l-am văzut cum şi-a schimbat fizionomia feţei, erau momentele când nu se mai prefăcea nebun.
Eram în Ierusalim într-un alt pelerinaj. Sorin a mers prin Cetate şi l-a lăsat pe Cuviosul Gherontie la hotel. Numai ce îl aud că strigă prin hotel: „Unde-i cuviosul meu? Unde-i cuviosul meu?”. Am mers la el în cameră, ca să nu stea singur. Nu prea ştiam ce să vorbesc cu el.
La un moment dat, l-am întrebat: „Cuvioase, iubeşti pe toată lumea?”. Nu mi-a spus „Da”, ci m-a luat mai pe departe: „Cum, dragă? Dar nu suntem fraţi cu toţii, de la Adam şi Eva?”. Ştiam că zice asta şi am continuat: „Suntem fraţi! Dar îi iubeşti pe toţi? Şi pe cei care îţi fac rău?”. Zice: „Păi, dragă! Nu suntem toţi fraţi?”. Eu i-am răspuns: „Suntem, Cuvioase, dar eu nu pot să-i iubesc pe toţi. Eu îi iubesc pe cei care îmi fac bine şi restul… aşa! Nu-i urăsc, dar nu pot să îi iubesc! Cum faci cuvioşia ta de îi iubeşti pe toţi?”. Atunci a devenit foarte serios şi a zis: „Auzi, dragă? Dragostea o capeţi prin milostenie! Dă la săraci! Dă la săraci! Dă la săraci! Prin milostenie, Dumnezeu îţi dă dragostea!”.
Apoi a început să se strâmbe şi să mă întrebe de soţia mea, că lumea trebuie să se înmulţească şi altele…
Laurenţiu Curcea,
Craiova
