Mi-a trebuit curaj să încep să scriu despre modul în care a ajuns Cuviosul Gherontie în viaţa noastră. L-am cunoscut din cărţi. La primele două volume, m-am avântat mai repede, dar acum, la al treilea, citesc câte o pagină, să nu se termine aşa de repede. Aşa e tendinţa omului, după ce citeşte o carte, să o pună de-o parte şi să înceapă alta. Şi dacă nu o vezi, uiţi să ceri ajutorul. Cartea lui e la capul patului, iar icoana e la candelă. E prezent cu noi tot timpul! Şi copilul cel mic ştie de el şi îl pupă mereu!
După ce ne-a vorbit părintele Ieronim de la Oaşa despre Cuviosul Gherontie, pe la începutul anului 2020, înainte de pandemie, am găsit foarte repede primele două volume din cărţile editate. L-am primit uşor pe Cuviosul în viaţa noastră, deoarece am avut încredere în părintele Ieronim, astfel că, citind cărţile, nici nu am mai avut întrebări dacă o fi sau nu o fi adevărat. A intrat imediat în vieţile noastre, ca unul de-al casei.
Primul gând al meu şi al soţului a fost să mergem la Mănăstirea Tismana. Am ajuns la mormântul Cuviosului în drumul pe care l-am făcut în străinătate, unde, a doua zi, urma să primim rezultatele la analizele medicale făcute de soţul meu. Am plecat de la mormânt cu o linişte în suflet pe care nu o pot descrie. Era acolo o măicuţă care ne-a vorbit atât de frumos! Mi-a povestit multe lucruri despre Cuviosul. Ea a fost ca o mână întinsă pentru noi şi am putut primi cu altă stare sufletească vestea care a confirmat diagnosticul din ţară şi temerea noastră.
La întoarcere, am trecut din nou pe la mormântul Cuviosului, să îi mulţumesc pentru liniştea pe care am simţit-o de la el. E mare har acolo, pentru sfinţii care sunt la Tismana: şi Sfântul Nicodim, şi Cuviosul, şi alţii atâţia neştiuţi, care au trăit în acel loc binecuvântat. Începuse pandemia, dar încă nu erau restricţiile din starea de urgenţă. Am intrat în mănăstire, am mers pe la icoane şi m-am închinat, fără nicio teamă, pentru că am înţeles că lucrurile sfinte te ajută, nu te îmbolnăvesc. Am mers apoi la mormânt, la Cuviosul.
Eram cu fratele meu, care a venit la mine tremurând şi mi-a spus ce i s-a întâmplat. El nu s-a închinat la icoanele din biserică, de frică. Stătea în genunchi şi se ruga. La un moment dat, a ieşit din altar părintele Vartolomeu şi, deşi oamenii îl aşteptau şi îl asaltau, s-a dus direct la el şi l-a binecuvântat pe cap. Doar pe el. În acel moment, a spus că a simţit aşa o putere şi s-a dus şi s-a închinat la toate icoanele. A rămas foarte impresionat şi el. Ne-am întâlnit şi cu maica pe care am cunoscut-o la prima vizită şi mi-a spus să iau nişte pietricele de pe mormântul Cuviosului, să îl am aproape şi în felul acesta. Şi de atunci, am început rugăciunea mai fierbinte către el, ca să îmi dea Dumnezeu putere, să îmi liniştească sufletul.
L-am cunoscut pe Cuviosul într-un moment în care aveam nevoie de ajutor de la Dumnezeu. Mă gândesc, atunci când citesc în cărţi despre oamenii care l-au cunoscut şi nu l-au apreciat, că poate la fel aş fi făcut şi eu dacă l-aş fi întâlnit. Uneori chiar mă întreb: „Oare nu a trecut şi prin viaţa mea? Oare nu l-am întâlnit undeva şi nu l-am băgat în seamă? Sau m-am uitat ciudat la dânsul pentru felul în care se comporta?”.
De când am citit cărţile Cuviosului, am schimbat anumite lucruri în viaţa mea. Am început să mă închin şi eu mai atent, cu cruce mare, pronunţată, le-am pus copiilor cruce la gât, chiar dacă băieţelul cel mic are doar doi ani. Am învăţat că e important să căutăm mântuirea, să ne dorim Raiul, să înţelegem că Dumnezeu ştie ce face, chiar dacă noi nu înţelegem de ce se întâmplă anumite lucruri în viaţa noastră.
În ultimii ani, am înţeles mai mult puterea lui Dumnezeu în viaţa noastră, prin rugăciunile noastre către Maica Domnului, către sfinţi. Înainte de a-l cunoaşte pe Cuviosul, chiar când am aflat vestea despre soţul meu, cineva apropiat mi-a spus să mă rog Sfântului Nectarie. Am citit 40 de zile acatistul acestui sfânt. La sfârşitul acelei perioade, am simţit ajutorul. Chiar în acea zi, după multe bâjbâieli şi căutări, am găsit un medic care, ulterior, l-a şi tratat. Iar acum, după ce l-am cunoscut pe Cuviosul, simt şi mai mult ajutorul sfinţilor pentru a accepta mai uşor ceea ce ni s-a întâmplat.
Cred că atunci când avem mai multă credinţă primim mai mult ajutor, pentru că avem inima deschisă. Mi-aş dori să le spun la cât mai mulţi oameni să se roage, să creadă mai mult. Chiar dacă uneori, atunci când ai probleme aşa de mari, mai şi clachezi, dacă crezi te ridici mai uşor. Am aflat de foarte multă lume care îl cunoaşte pe Cuviosul Gherontie, din multe părţi ale ţării. Simţim lucrarea lui în viaţa noastră şi o dăm de la unii la alţii. Mă rog la Cuviosul şi pentru alţii de care ştiu că au probleme de sănătate şi au nevoie de el. Am simţit o putere în plus, prin faptul că am citit în carte de cazuri similare cu cel prin care a trecut soţul meu şi care s-au vindecat. Prinzi şi mai multă nădejde şi credinţă. Oamenii au nevoie în vremurile de acum de astfel de mărturii…
Cred că lucrarea Cuviosului în viaţa noastră o să continue. Faptul că l-am cunoscut e o lucrare în sine. Sunt ferm convinsă că o să ne ajute şi de acum înainte. E o binecuvântare şi un ajutor. Nu vreau să cer mai mult decât merităm. Vreau să îi mulţumesc Cuviosului pentru că există şi l-am cunoscut şi că e viaţa noastră! A venit în viaţa noastră când l-am putut primi cu inima deschisă. Îi cer mereu să îmi dea linişte, să pot să fiu o mamă mai bună, o soţie mai bună şi să pot să îi ajut şi pe cei din jur! Mult m-a ajutat în liniştirea sufletului!
Oana Petre,
Bucureşti
