La noi la mănăstire vine un om împreună cu soţia lui şi ne mai ajută. Sunt săritori la tot ce avem de lucru.
În toamna anului 2020, domnul respectiv a cărat toată ziua cu roaba pământ pentru un solar. Noi nu ştiam că el are probleme cu coloana. Seara, abia îşi mai mişca piciorul. Marius, băiatul care ne mai ajută, i-a spus: „Nu vrei să îţi aduc o carte să citeşti?”. Şi i-a dat volumul 3 cu mărturii despre Cuviosul Gherontie. Şi a început să citească mărturiile persoanelor cunoscute şi, când a văzut cum a ajutat pe atâta lume, cum s-au vindecat atâţia dacă au atins fotografia dânsului de locul dureros, a zis: „Hai să mă ating şi eu!”. Şi pentru că nu a avut fotografie, a pus coperta cărţii pe spate, pe locul dureros, rugându-se Cuviosului să îl ajute şi pe el.
După ce mi-a povestit asta, a făcut o pauză, apoi a început să plângă şi mi-a spus: „Maică, eu nu am crezut în sfinţi! Eu merg la biserică, dar nu am crezut în sfinţi şi în minuni! După ce am luat cartea de la locul dureros, am început să citesc în continuare şi mi-a venit ca un gând care mi-a spus: «Întinde piciorul!». L-am întins şi am văzut că nu mă mai doare. M-am ridicat în picioare, am văzut că pot umbla fără probleme, că mă simt aşa de bine, că pot juca haidăul (n.ns. joc fecioresc din zona Aiudului, care solicită intens picioarele şi coloana vertebrală). Nu mă mai durea deloc! Aşa ceva nu am crezut!”.
A luat cartea acasă şi m-a sunat soţia lui să îmi spună cum l-a schimbat minunea făcută de Cuviosul Gherontie şi că îşi doresc să meargă la Mănăstirea Tismana la mormântul lui.
Stavr. Ioanichia,
Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie”, Albac
