Noi ne străduim să câştigăm o poziţie înaltă în societate, ne plecăm în faţa oamenilor de seamă şi în fața puternicilor și bogaților lumii, îi alungăm pe cei săraci şi vitregiţi de soartă, pe cei care au răbdat în această viață nefericirea sau boala, în timp ce Fericita Xenia nu numai că şi-a ales sărăcia de bună voie, ci a şi trăit printre cei mai nenorociţi şi mai înjosiţi locuitori ai Sankt Petersburgului şi s-a străduit să reaprindă în aceşti oameni scânteia divină care mocneşte, fără a fi observată, în sufletul fiecărui om.
Una dintre cei mai mari Nebuni pentru Hristos din Rusia este Sfânta şi Fericita Xenia din Petersburg, care a repetat în secolul al XVIII-lea, secolul despotismului luminat, faptele Părinţilor Bisericii care au viețuit cândva, demult.
Ea însăşi a văzut cât de nestatornică şi de efemeră este lumea pământească şi după douăzeci şi şase de ani de viaţă fericită şi îndestulată, imediat după moartea soțului său, a părăsit totul pentru a se cufunda în durerea omenească.
Prin viaţa ei, Fericita a demonstrat cât de fals şi de inutil este tot ceea ce este lumesc şi pământesc, după care noi adesea suspinăm. Noi ne străduim să ne îmbogăţim şi ne rugăm pentru aceasta, în timp ce Fericita renunţase la bani, averea şi-o împărţise sărmanilor și trăia ca păsările cerului.
Nouă ne place îmbrăcămintea scumpă şi la modă, ne place să ne înfrumuseţăm, ne place confortul, în timp ce Fericita Xenia umbla într-o fustă şi o bluză din pânză de in, fie iarnă, fie vara.
Noi ne străduim să câştigăm o poziţie înaltă în societate, ne plecăm în faţa oamenilor de seamă şi în fața puternicilor și bogaților lumii, îi alungăm pe cei săraci şi vitregiţi de soartă, pe cei care au răbdat în această viață nefericirea sau boala, în timp ce Fericita Xenia nu numai că şi-a ales sărăcia de bună voie, ci a şi trăit printre cei mai nenorociţi şi mai înjosiţi locuitori ai Sankt Petersburgului şi s-a străduit să reaprindă în aceşti oameni scânteia divină care mocneşte, fără a fi observată, în sufletul fiecărui om.
Am numit-o Fericită, pentru că totdeauna era cu mintea la Dumnezeu și trăia în lumea rugăciunii fără întrerupere. Începându-şi drumul desăvârşirii de la sărăcia cu duhul, Fericita Xenia avea plânsul neîncetat, era însetată şi înfometată de Adevăr, era şi blândă şi milostivă, era iubitoare de pace şi curată cu inima.
Acum, după ce a ajuns în Împărăţia Cerurilor, ea contemplă Slava lui Dumnezeu, dar cu sufletul ea vede şi suferinţele poporului de pe pământ. Ea ne vede viaţa şi faptele, cunoaşte durerile noastre şi aude rugăciunile noastre fierbinţi.
Ea vede şi ştie că, poate, am ajuns la capătul puterilor din cauza bolilor, a neajunsurilor, a durerilor, vede că tristețea ne-a încătuşat sufletele şi nu încetează să mijlocească pentru noi înaintea lui Dumnezeu.
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
(Sfânta Xenia cea smerită și nebună pentru Hristos, traducere de prof. Elena Călin, Editura Egumenița, Galați, pp. 23-24)
Sursa:
https://doxologia.ro/vietile-sfintilor/documentar/sfanta-xenia-cea-nebuna-dupa-hristos