În anul 2008 soţia a rămas însărcinată cu cel de al treilea copil.

Bucuria veştii ne-a fost risipită la primul control ginecologic când medicul ne-a spus că din cauza unui fibrom uterin sarcina nu poate fi dusă la capăt şi, chiar mai mult, pune în pericol viaţa mamei. Soluţia propusă de medic a fost avortul şi extirparea uterului. Refuzând din start avortul, ne-am pus nădejdea în Dumnezeu apelând la rugăciunile cunoscuţilor noştri. Aşa am ajuns să cerem şi rugăciunile Cuviosului Gherontie. Am mers apoi la o nouă consultaţie, la un alt medic, care ne-a spus că sarcina este normală.

Ulterior, când sarcina ajunsese la 7 luni, întâlnindu-ne din nou cu Cuviosul, l-am rugat să se roage să avem o fată sănătoasă şi frumoasă, iar el a început să ne-o descrie, spunând că va fi frumoasă ca un spic de grâu.

Sunt convins că datorită rugăciunilor Cuviosului sarcina a decurs bine şi, la vremea potrivită, soţia a născut natural o fetiţă „frumoasă ca un spic de grâu”. (P.F.)