Am asistat personal la ceea ce s-ar putea cataloga drept „minune” în evlavia creștină.

Eram în galeria care expune „picturi” de Cuviosul Gherontie (Aldea), născut în 4 noiembrie 1934, la Viscri, și trecut la Domnul în noaptea dintre 12 și 13 octombrie 2018, la Betleem. La un moment dat, a intrat o doamnă între două vârste și a întrebat dacă poate vizita expoziția și dacă trebuie să plătească vreo taxă de intrare. I s-a spus că intrarea este liberă.

A plecat prin sălile galeriei, să vadă „picturile”. A durat ceva timp, apoi s-a întors cu lacrimi în ochi, să ne arate că-l avea pe Cuviosul într-o fotografie de pe telefonul mobil, când acesta a fost fotografiat aflat în racla mortuară, la opt zile de la trecerea la Domnul. Femeia spunea că chiar aseară s-a rugat în fața acestui chip, care nu avea semnele înțepenirii, nici ale începutului de stricăciune. Iar azi, având treabă în oraș, luând de regulă metroul, a urcat în troleibuz. A repetat, nu lua troleibuzul niciodată. Dar azi l-a luat, iar când acesta a trecut prin fața galeriei, în care erau expuse „picturile”, i-a zărit chipul de pe afișul aflat la intrare. La prima a coborât, deși trebuia să meargă mai departe. Nu știa de expoziție, dar Cuviosul a chemat-o. Părea confuză și extrem de emoționată, căci nu înțelegea ce i se întâmplă. Bucuria de pe chipul ei era ca o apă curgătoare, nerăbdătoare să se prelingă la vale, spre mare.

Stătea cu portabilul în mână și nu se mai dădea plecată. Parcă aștepta să se producă o minune, dar aceasta deja se arătase.
Cuviosul Gherontie a fost întreaga lui viață un om liber, neafiliat la nicio structură civilă, profesională sau de altă natură. Dar a stat mereu printre oameni, în casele lor, la mănăstire și în recluziune forțată. O viață întreagă şi-a pus speranța doar în Dumnezeu și în forța Acestuia de a-l ajuta să supraviețuiască.

Nebunia Cuviosului Gherontie consta în faptul că se ambiționa să rămână un rugător, un ascet autentic, rămânând în societatea mirenilor, crezând mereu că Biserica este comuniunea dintre oameni, un schimb viu și elastic dintre oameni. Nu se izolase de ei nici atunci când aceștia și-au propus să-l prigonească, să-l umilească, să-l condamne, să-l ferece în spitale de psihiatrie. Se știe că orânduirea comunistă nu-și dorea oameni liberi, ci umile angrenaje, robi cu soldă la stat. Ascultarea acestora nu trebuia să fie de poruncile Domnului, ci de litera seacă a directivelor.

Cuviosul Gherontie a ales doar viața în Hristos. Din toate la care a fost suspus, a ieșit biruitor. S-a smerit în toate și a murmurat laude aduse lui Dumnezeu, chiar și atunci când comportamentul său părea de neacceptat normelor vieții bisericești. Tocmai asta-i adevărata și autentica viață a celor nebuni pentru Hristos: să fie în toate altfel și să aibă un singur și de neocolit reper – Dumnezeu. Nu oamenilor au de dat „dare de seamă” aceștia, ci doar și permanent Tatălui Ceresc!

Prin întreaga lui viață și prin rugăciunile, cântările și binefacerile sale, Cuviosul Gherontie a lăsat un exemplu de urmat pentru creștinii de azi, care, decât să înfrunte atacurile și deriziunea, preferă să păsărească comunitatea creștină și să nu se identifice cu aceasta. Noroc că sunt și tineri care gândesc și mărturisesc altfel decât îi îndeamnă duhurile vremii.
Iar peste toate Dumnezeu veghează neîncetat!

Critic de artă Vladimir Bulat,
Bucureşti