După o întâlnire cu fratele meu și prietena lui, într-o zonă „de iarbă verde”, după ce am făcut câteva poze, am pus telefonul pe capota mașinii și ne-am continuat poveștile servind cafea și prăjituri, într-o atmosferă faină și destinsă.
Ne-am despărțit veseli, bucuroși de revedere și de petrecerea câtorva minute împreună. Cine să se mai gândească la telefon?! Ei plecau către Vălenii de Munte, eu acasă. Eram singură în acea zi. Minunea şi ajutorul Cuviosului au fost că, într-o curbă, la o viteză considerabilă a mașinii, fratele meu (sau prietena lui) a văzut „ceva zburând”. Era telefonul meu, care își pierduse husa în zbor și aterizase peste șanțul de drenaj, care era din ciment. Husa a avut „de suferit”, dar telefonul nu avea nicio zgârietură! Inexplicabil!… pentru neștiutori, total explicabil pentru mine: poza Cuviosului din husă! Slavă Ţie, Doamne, că ne arăţi iubirea Ta, prin Sfinţii Tăi!
Loredana Stan,
Braşov
