Fratele Gherontie era foarte milostiv cu săracii. Tot ce primea, dădea şi vorbea foarte frumos cu toţi. Nu ne vorbea de sus. Simţeai că îi este milă de tine şi ar face orice ca să te ajute.
Cam la o jumătate de an după ce l-am cunoscut, am fost la mănăstirea de lângă ştrand, mai sus de cetate. Şi acolo m-am găsit cu dumnealui, la mănăstirea aia. Dumnealui m-a observat: „Alo, alo, stai, dragă, un pic!” Eu am stat, m-am oprit şi când l-am văzut l-am cunoscut, dar era foarte slab atunci. Avea o plasă cu struguri pregătită pentru mine. Cum vă spun, mi-a dat o plasă plină cu struguri şi mi-a spus: „Te rog frumos să o iei şi să o duci acasă să o dai la copilaşii tăi.” Aveam atunci şase copii. Atât de frumos mi-o vorbit!
După un timp, m-a dus acasă la o familie unde stătea mai mult timp. Acolo îmi spunea necăjit: „Vai, draga mea! Cum ţi-aş da! Ţi-aş da orice!”. Tot timpul avea ceva pregătit pentru mine. Odată mi-a dat şi un pachet cu ghete noi pentru iarnă şi mai câte ceva. Acolo îl mai întâlneam.
M-am rugat la Dumnezeu pentru dumnealui. Mă doare sufletul. Vai, dragul meu, drag! Eu mă rog la sfântul, la fratele Gherontie! Şi port poza lui cu mine!
(Ana R., Cugir, Alba)
