Despre fetiţa mea spun că e copilul Sfântului Nectarie. Trecuseră trei ani de la căsătorie şi nu rămâneam însărcinată. Aveam un polip în uter şi trei medici mi-au spus că trebuie să mă operez. Nici testul Papanicolau nu ieşise bine.
Am început să mă rog Sfântului Nectarie să facă o minune. L-am visat pe Părintele Arsenie, care mi-a spus să nu mă operez. L-am ascultat, cu toată împotrivirea familiei. În luna următoare, am rămas însărcinată, iar polipul a dispărut, ca prin minune, deşi toţi cei trei doctori la care am fost, îl văzuseră. A fost o sarcină grea, în care am stat doar la pat, dar Nectaria s-a născut sănătoasă. Când a împlinit 5 luni, l-am visat din nou pe Părintele Arsenie, care mi-a spus plângând: „O să îţi fie foarte greu!”. Şi a început greul şi drumurile pe la spitale. În asemenea împrejurări a intrat şi Cuviosul în viaţa noastră!
Eram la Cluj în spital cu Nectaria, care se îmbolnăvise grav, iar doctorii ne spuneau că e posibil să o pierdem. Eram disperată la gândul că aş putea să o pierd. Un părinte care ştia durerea noastră, dar şi puterea de rugăciune a Cuviosului, ne-a ajutat să luăm legătura telefonic cu dânsul. L-am rugat să o pomenească în rugăciune şi l-am întrebat dacă se va face vreodată bine. Mi-a răspuns: „Mai târziu, până la ceasul cel de moarte!”.
Nu am înţeles ce vrea să îmi spună prin acele cuvinte. Acum Nectaria şi-a revenit, are 5 ani, însă până pe la 3 ani am stat tot prin spitale. Am înţeles astfel ce înseamnă „mai târziu”.
As. soc. Maria Dreve,
Sebeş
