Nu știu exact de unde să încep și cum să încep a povesti experiența mea frumoasă cu Cuviosul Gherontie. Am dat de Cuviosul prin doamna Alina Oancea, soția părintelui nostru, care prima dată mi-a adus trei bomboane, în numele Sfintei Treimi, de la Cuviosul, zicându-mi ce putere are acest sfânt.
Sinceră să fiu nu prea am dat importanță, am mulțumit, am mâncat o bomboană și două le-am păstrat în caz de nevoie. Mai târziu am primit o poză cu Cuviosul, pe care am privit-o așa, fulgurant, și am aşezat-o în bibliotecă zicând în sinea mea: „Ce o mai fi și cu bătrânelul acesta?”. Timpul a trecut, doamna Alina îmi povestea mereu de Cuviosul, iar mie îmi făcea plăcere să o ascult, deși nu l-am cunoscut, dar el intra în viața mea puțin câte puțin, lucrând la șlefuirea sufletului meu cu răbdare și migală. (L-am cunoscut pe Dumnezeu târziu, abia după ce a apărut Ilinca-Maria, fata mea, în viața noastră).
În vara aceasta, am fost la Mănăstirea Călimani şi acolo întâmplarea a făcut să găsesc volumul trei al Cuviosului Gherontie cel nebun după Hristos. M-am uitat la el, l-am luat și m-am gândit să-l ofer doamnei Alina cadou, știind că dumneaei se va bucura. Am întrebat-o dacă îl are, mi-a răspuns că da și aşa am decis să-l păstrez pentru mine, să-l citesc eu. Nu m-am năpustit asupra lui, ba din contra, l-am aşezat în bibliotecă lângă poză. Între timp, am intrat în posesia unei sticluțe cu ulei de la candela Cuviosului.
Într-o duminică, îl sun pe soțul meu, așa cum făceam de obicei, să vină să ne ia de la biserică, pe mine și pe Ilinca. Ajunge soțul meu și mare mi-a fost surpriza că nu se putea da jos din mașină: avea o criză de spate, de la o hernie lombară. Am urcat val vârtej în mașină și doamna Alina îmi șoptește în grabă să-l ung pe spate cu ulei de la Cuviosul. Ajungem acasă, soțul meu, lat în pat… Ia o pastilă și îl ung cu ulei deşi era destul de sceptic în legătură cu astfel de lucruri. Dimineața părea puțin mai bine. Îl ung din nou cu ulei, dar de data aceasta nu știu cum am apăsat că am vărsat aproape tot uleiul pe spatele lui. Se îmbracă și pleacă la serviciu, cu pastilele în buzunar, în caz de nevoie. Îl sun mai târziu şi-l întreb cum îi este spatele, iar răspunsul a fost că este bine şi că nu a luat pastilele. Am uitat să menţionez că, de obicei, la o astfel de criză trebuia să stea întins o săptămână şi să ia medicamente pentru a-i ameliora durerile.
Seara, când vine acasă, îmi zice: „Mai dă-mă cu ulei!”. Durerea i-a trecut ca prin minune, dar noi știm bine că a mijlocit Cuviosul să se facă bine. Nu îmi venea să cred ce grabnic a răspuns Cuviosul. Am luat poza din bibliotecă şi m-am apucat de citit despre minunile făcute de Cuviosul. Nu pot să spun decât că este minunată lucrarea Bunului Dumnezeu, Care mi l-a scos în cale pe Cuviosul Gherontie.
Corina Păduraru,
Măcin, jud. Tulcea
