Cuviosul mi-a spus odată: „Ne întâlnim în rugăciune!”.
Eram în acea vreme profesoară de religie undeva prin Gorj şi am venit la Craiova cu gândul să îl întâlnesc. La pangar era o fostă colegă de-a mea de facultate şi am întrebat-o dacă l-a văzut pe Cuviosul. Când mi-a spus că nu l-a mai văzut de mult timp, m-am întristat. M-am aşezat în catedrală şi am început să îl strig în gând: „Cuvioase, mi-ai promis că o să ne întâlnim. Uite, eu te aştept şi nu pot să te găsesc!”. Şi mi-am vărsat eu amarul şi năduful, după care colega de la pangar îmi zice: „Uite, eu am primit o pietricică de la Cuviosul, dintr-un pelerinaj. Ia-o tu, că ştiu că îl iubeşti mult pe Cuviosul!”. Am luat pietricica şi i-am spus: „Uite, eu plec, dar mai rămân prin Craiova. Dacă îl vezi pe Cuviosul, să mă anunţi!”.
După câteva ore, mă sună şi îmi spune uimită că a venit Cuviosul şi a mers direct la ea şi a întrebat-o: „Unde e piatra?”. Ea a rămas blocată şi şi-a adus aminte că trebuie să mă sune să vin să vorbesc cu dânsul. Ne-am întâlnit şi am vorbit la Căminul „Renaşterea”. Nu mi-a cerut piatra…
Carmen D.,
Craiova
