Era o zi de iarnă friguroasă și tristă… Un soi de ispite care te îngheață cu totul și din care nu ştii cum vei ieși îmi cuprinsese întreaga ființă. După serviciu mă pregăteam să merg acasă. Am poposit o clipă la Catedrala din Deva, unde i-am întâlnit pe părintele Dorin şi cu doamna Monica, oameni dragi sufletului meu, pe care de mult îmi doream să-i întâlnesc. Erau cu Preasfinţitul Gherontie, care, după ce ne-a făcut cunoștință, m-a întrebat dacă eu am amintiri legate de Cuviosul. Din negura care mă cuprinsese a apărut Lumina. Astfel, Cuviosul m-a scos din întuneric și m-a invitat să scriu despre dânsul. Chiar în ziua respectivă îl rugasem să mă ajute să depășesc și aceste momente.
Prima mea întâlnire cu Cuviosul Gherontie a fost în Catedrala din Craiova, în vremea studenției. Am pornit într-o dimineață la Sfânta Liturghie. Ajunsă în catedrală, privirea mi s-a oprit asupra unui om puțin ciudat, pe atunci am gândit eu, puțin nebun, fără să-i înțeleg nebunia lui pentru Domnul. În stilul lui specific s-a închinat la icoane, rostind cam bâlbâit rugăciuni, urmate de închinăciuni și metanii.
Am încercat din răsputeri să-mi mut privirea și mintea în altă parte, însă nu mi-a fost cu putință. Liturghia mea de atunci a fost o uimire şi o neînțelegere a nebuniei pentru Domnul, a acestui „om puţin ciudat”. M-a simţit în tot ceea ce gândeam și simţeam în acele momente și, ca un dar, s-a aşezat în apropierea mea până la sfârşitul Sfintei Liturghii. Binecuvântarea dânsului de final, pentru mine, a fost momentul în care m-a privit… Ca şi cum Domnul m-a privit prin dânsul!
Timpul a trecut şi, încet-încet, am auzit una-alta despre acest Cuvios, așa cum mulți îl numeau încă de pe atunci. Astfel, am aflat că era nebun pentru Domnul, pe Care Îl iubea atât de mult și pe care Îl dăruia tuturor.
Într-o seară, la catedrală, m-am apucat să fac un pomelnic și pentru cei adormiţi, a doua zi fiind sâmbătă. M-am gândit să-l trec şi pe Cuviosul, fără să mă gândesc că în acea sâmbătă era chiar pomenirea lui. Din păcate, nici măcar a doua zi nu am realizat acest lucru. În duminica respectivă am vorbit cu o prietenă tare dragă, care mi-a trimis câteva poze de la Tismana, unde participase la parastasul pentru Cuviosul.
Fiica noastră cea mare, Alexandra, are o legătură specială cu Cuviosul. Prima dată când l-a văzut s-a speriat puțin, însă dânsul s-a jucat cu ea ca un copil și apoi a îmbrăţişat-o și a mângâiat-o pe cap. Mă uitam și mă minunam cum poate s-o iubească, cu o iubire atât de firească. Iubirea era firescul lui. Fiecare întâlnire a lor aşa era.
După moartea Cuviosului am ajuns la mormântul lui, prin mijlocirea Alexandrei. O iubeşte foarte mult și ea pe el la fel, fiecare volum l-a primit ca binecuvântare de la el. Cuvioase Gherontie, te rog să nu o părăsești nicio clipă, chiar și în momentele ei de ocolire către Domnul!
Prof. Maria Ispas,
Deva
