În pelerinaje îi înveselea mereu pe cei din jur prin binecuvântările sale, prin cântece şi prin glume, fiind astfel mereu în centrul atenției. Din smerenie şi pentru a nu fi tulburare că întârzie cineva la autocar se închina ultimul la icoane sau la sfintele oseminte din bisericile pe care le vizitam. Adesea purta cu el o plasă uzată, pe care n-ar fi furat-o nimeni la cât de jerpelită era, dar în care adesea avea ceva bănuţi, pe care îi numea „banii săracilor”.
La raclele sfinţilor şi la icoane se închina uneori făcând cu capul de trei ori semnul Sfintei Cruci pe toată racla sau pe icoană. Chiar dacă era slujbă în biserica în care se intra, obişnuia să meargă în fața icoanei Maicii Domnului şi să se roage câteva minute cu evlavie, ridicând mâinile spre Stăpână. Făcea metanii şi închinăciuni cu evlavie în fața ușilor împărăteşti.
Mai trebuie menționat că la rugăciunea personală făcea aproximativ o sută de metanii dimineaţa şi încă o sută seara, pe lângă altele de la chilie, pe care nu le vedeam pentru că ne spunea adesea: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie!” (Matei 6, 6).
Impresionant era faptul că ținea să facă mereu Vecernia și fragmente din alte Laude, atâta cât se putea, chiar dacă era pe drum, în autocar, antrenându-i pe toți la rugăciune. Au fost multe momente când spunea că „e timpul Vecerniei” sau „e timpul rugăciunii” și tot autocarul cânta „Doamne, strigat-am” sau „Lumină lină”. După rugăciune, cântam „Măicuță, când l-ai născut”, o cântare foarte îndrăgită de Cuviosul, pe care o trăia cu intensitate, menționând uneori faptul că îi plac cântările „jalnice”.
Rasofora Gherontia,
Mănăstirea Paltin, Petru Vodă
