Cu mulți ani în urmă am avut șansa de a întâlni un om minunat. Nu știam prea multe despre el, dar bucuria și voia lui bună ne atrăgea pe toți. Venea neanunțat, stătea cât credea că trebuie și pleca mai departe, chiar dacă îl rugam să mai rămână.
Împărțea la fiecare ce avea nevoie pentru suflet: o vorbă bună, o lacrimă, o rugăciune, o mângâiere, o cruce făcută ca unui prunc, cum numai el știa s-o facă. Îți alina dureri, îți spunea patimile finuț, că sunt ale lui, dar în același timp știam că sunt ale noastre. Îl vedeam deseori desenând, dar nu i-am înțeles mesajul decât târziu. Am avut bucuria să ne fie alături în pelerinaje, unde în jurul lui era râs și voie bună. A trecut timpul și ne întâlneam din ce în ce mai rar, doar întrebam pe cei apropiați ai lui: „Ce mai face Cuviosul?”.
După adormirea Cuviosului, am aflat doar că a plecat la Domnul, nimic sigur și nici când și cum. La ceva timp, din nevoia unor acte speciale, am ajuns în cabinetul notarial al unei doamne drăguțe. La plecare, doamna notar mi-a făcut o mare bucurie, mi-a dăruit o fotografie a Cuviosului. Doamna era una din persoanele dragi ale Cuviosului. Tot de la dânsa am aflat ultimele noutăți care au urmat după adormirea sa, despre volumele cu mărturii.
După ce am citit cărțile Cuviosului, mult așteptate, am înțeles ce comoară am avut în mijlocul nostru. Multe întrebări aveam când mă aflam în preajma lui, dar nu le puteam rosti. Nici nu știam câtă nevoință face pentru sufletele aflate în suferință. Din bucuria primită din partea Cuviosului, am împărtășit și celor dragi sufletului meu.
De foarte multe ori mă întrebam: oare să le vorbesc despre Cuviosul? Oare mă vor înțelege? Şi, în secunda următoare, simțeam că da. Aşa i-am vorbit unei doamne credincioase, care nu auzise despre dânsul, dar atât de mult s-a legat prietenia între ei, că parcă face parte din familia dansului. A fost chiar și la Viscri, la sfințirea troiței ridicate în faţa casei părinteşti a Cuviosului. Încearcă să nu lipsească de la niciun parastas, chiar dacă sute de kilometri îi desparte. La început nu mergea decât ea cu fetele ei, dar de acum trebuie să închirieze un microbuz, aşa de mulți își doresc să ajungă.
Monahia Onufria,
Episcopia Huşilor
