Cuviosul Gherontie a intrat în viața familiei mele în vara anului 2022. Deși nu era primul an când ajungeam la Mănăstirea Tismana, acela a fost anul în care l-am cunoscut sau atunci a vrut Cuviosul să intre în viața noastră. Urma să aflu ulterior și de ce tocmai atunci. Fetița mea cea mică a descoperit mormântul din stânga bisericii, la fel și bomboanele de pe el. Eu nu înțelegeam la momentul respectiv de ce sunt prezente acele bomboane acolo și nu am lăsat-o să ia (decizie pe care evident că am regretat-o mai târziu). Măicuța de la pangar i-a dat soțului meu primele patru volume, fără ca el să le ceară, dar pe care le-a acceptat cu bucurie și curiozitate, mai ales după scurta prezentare călduroasă a Cuviosului făcută de maica de acolo. Eu, fire mai rațională, eram ceva mai sceptică.
Când am revenit în București, soțul meu a citit pe nerăsuflate cărțile, chiar și fiul meu de 10 ani mai citea din ele seara, înainte de culcare. Spunea că-l ajută să adoarmă liniștit. Deși soțul era foarte entuziasmat și ne povestea mereu din carte, eu tot nu le citeam. Apoi soțul le-a împrumutat unei prietene de familie, cu care ne mai întâlneam la biserica unde mergeam. Doamna respectivă, la fel, le-a citit. Eu… tot amânam momentul. Apoi m-am îmbolnăvit.
Simptome care au venit pe rând, dureri de cap înfiorătoare, seara ajungeam să am dificultăți de vorbire, probleme cu vederea, mâinile îmi amorțeau groaznic, dureri de articulații, probleme cu tensiunea, un tăvălug de simptome din ce în ce mai groaznice și care îmi afectau viața de familie și munca. Peste toate acestea, nu mai puteam dormi! Din fericire, am dat peste câțiva medici capabili, care au bănuit care era problema și mi-au dat tratamentul potrivit, astfel că am început să-mi revin înainte chiar de rezultatul la RMN, care rezultat indica prezența unui macroadenom hipofizar (o tumoare la cap), care îmi dăduse peste cap toți hormonii. Soluția indicată de medicul endocrinolog: operație, cât se poate de curând.
Atunci am început să citesc cărțile. Le-am citit cu toată deschiderea. Tot Postul Paștilor am citit cele patru volume. Am început să mă simt din nou eu însămi, să-mi revin, deși nu deplin. Mă luptam și cu un diabet insipid (lipsa hormonului deshidratării). Doctorița mi-a sugerat să nu mai întârzii operația, dar eu… eu am spus că mă simt bine și aș temporiza această decizie. Deși sceptică, doctorița a acceptat decizia mea, fiind convinsă probabil că nu va dura mult.
Am spus acest lucru cu o siguranță pe mine, care izvora din credință. Credința că Dumnezeu nu mă va lăsa și va lucra și pentru mine, prin Maica Domnului către care îmi pusesem toată nădejdea şi prin sfinții Lui. În timpul verii am recitit mereu cărțile (acum aveam și al cincilea volum!), am dormit mereu cu un volum sub pernă. Am mai mers și la icoane şi izvoare tămăduitoare, la Maica Domnului de la Ghighiu, la izvorul Sfântului Andrei de la Mănăstirea Dervent. Nu reușeam să ajung la Tismana, dar cumva Cuviosul cred că a vrut să ajung chiar după rezultatul de la al doilea RMN.
Adenomul era în remisie evidentă! Dimensiunea lui era acum la o treime din cea inițială, devenind un microadenom, fără indicație de operație. Uimire pe doctori, care au pus-o pe seama tratamentului (care mi s-a zis că are 1% șanse să ajute), dar eu știam mai bine. Am mers apoi la Tismana, unde am îmbrățișat cu recunoștință crucea Cuviosului. Și unde Cuviosul m-a așteptat cu un cadou. Pe mormânt era un metanier.
Eu purtam mereu metaniere colecționate de pe la toate mănăstirile pe unde mergeam, dar aveam grijă să fie perfect asortate cu ce purtam, adică aveau și un rol ceva mai… profan. Metanierul de pe mormânt era negru, simplu, împletit. Eu nu îndrăzneam să-l iau. Dar o maică ce stătea lângă mormânt l-a ridicat și l-a dat fetiței mele mici. Cum era mult prea mare pentru ea, maica mi-a făcut semn să-l iau eu. Am simțit că de la Cuviosul îl am, darul lui pentru mine, parcă subliniind că rolul unui metanier este rugăciunea și nu moda.
Angela Elena Gheorghiu,
București
