În vara anului 2021, l-am rugat din nou pe Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, să scrie un text pentru volumul 4 despre Cuviosul Gherontie, aflat atunci în pregătire. Ne-a spus că rămâne pentru un volum următor, întrucât doreşte să lase mai mult timp de limpezire şi înţelegere noianului de gânduri şi trăiri care-l leagă de Cuviosul Gherontie, chiar dacă erau deja aproape trei ani de când plecase în veşnicie cel care-l susţinuse decenii de-a rândul cu nevoinţele sale ascetice. Pentru că Dumnezeu a binevoit altfel, timpul nu a mai avut răbdare cu vlădica cel mult iubit de Cuviosul…
Rândurile de faţă, scrise în pragul parastasului de patru ani pentru Cuviosul şi la aproape un an de la reîntâlnirea lor, de data aceasta în lumina Tatălui, sunt şi gânduri de recunoştinţă faţă de episcopul care a binecuvântat apariţia primelor patru volume dedicate celui care a purtat, cu ajutorul Părintelui Ceresc, credinţa şi lumina Duhului prin închisorile şi spitalele de psihiatrie comuniste, dar şi prin mănăstiri ori pe la casele celor care aveau nevoie de ajutorul lui, pe calea vieţii.
La câţiva ani după hirotonia mea întru preot, Preasfinţitul Gurie a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Când a venit – cu căldura sufletească ce-l caracteriza – să salute slujitorii, m-am prezentat folosind cunoscutele cuvinte ale Cuviosului: „Părintele Dorin, care-i frate cu Sorin!”. A zâmbit şi m-a strâns în braţe, gest special prin care m-a recunoscut ca fiind din „familia” Cuviosului, din care şi dânsul făcea parte! Era vremea slujirii la Craiova a Vlădicii Gurie, în care „de la vlădică la opincă” vedeau preţuirea şi grija reciprocă a tânărului episcop şi a marelui mistic trăitor întru nebunia pentru Hristos. Tot despre perioada respectivă, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan mi-a mărturisit recent că Părintele Gherontie era unul de-al casei la Centrul Eparhial şi că îl avea la suflet în mod deosebit pe Preasfinţitul Gurie, lucru admirat şi de dânsul.
În vizitele pe care i le-am făcut Preasfinţitul Gurie la Deva, ne-a mărturisit despre întâlnirile pe care le-a avut de-a lungul timpului cu Cuviosul Gherontie. Au fost multe şi intense ca trăire, întrucât Cuviosul, văzându-i tânărului slujitor al Bisericii credinţa şi dragostea faţă de semeni, i-a dezvăluit din lucrurile pe care Dumnezeu i le descoperise despre dânsul. Astfel, în primul rând, Cuviosul i-a profeţit în public, la o zi sau două după trecerea la Domnul a Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nestor, în primăvara anului 2000, că o să ajungă episcop, spunându-i totodată în stilu-i caracteristic să nu se supere că nu va ajunge ceva mare, mare… După mai bine de un an, în iulie 2001, a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei.
În anul 2009, Cuviosul Gherontie a dorit neapărat să meargă de la Alba Iulia la Bucureşti, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov. Urma apoi alegerea de episcop pentru nou-înfiinţata Episcopie a Devei şi Hunedoarei. A rânduit Dumnezeu să meargă cu un grup de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Simion Ştefan” din Alba Iulia, care participau la etapa naţională a concursului „Tineri, lăudaţi pe Domnul!”. În prima noapte, s-a rugat şi a dormit alături de elevi, care, la rândul lor, aveau nevoie de susţinere, dar a doua zi s-a dus să îl caute pe Preasfinţitul Gurie, la locul de cazare de pe Dealul Patriarhiei. Era nevoie de rugăciunile sale. Forţele de ordine nu-i dădeau voie să treacă înspre Catedrala Patriarhală, dar Cuviosul tot insista. Înaltpreasfinţitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, care îl ştia pe Cuviosul, pentru că venise la noi acasă, cu an înainte, în 2 decembrie 2008, special ca să îl cunoască, trecând pe acolo şi văzând dorinţa Cuviosului de a ajunge la Preasfinţitul, l-a anunţat că este căutat. (Acel gest al Înaltpreasfinţitul Iosif nu a rămas fără un ecou special în sufletul Cuviosului. Când vorbeam odată despre dânsul, semnul recunoaşterii a fost: „Da, dragă, acela care a fost bun cu mine!”). După alegerea Preasfinţitului Gurie în scaunul vlădicesc de la Deva, Cuviosul era aşteptat şi acolo ca unul de-al casei…
Preasfinţitul Gurie era ierarhul care îl preţuia şi îl primea pe Cuviosul la reşedinţa sa, unde a rămas uneori săptămâni sau chiar luni de zile. Nu se ruşina de dânsul, deşi câteodată se afla, la rândul său, sub „tratamentele” acestuia, cu instrumentar din registrul nebuniei pentru Hristos… În 31 ianuarie 2010, când la Sfânta Liturghie de la Catedrala din Aiud a slujit Preasfinţitul Gurie, la sfârşitul slujbei, când ieşea din biserică binecuvântând credincioşii, Cuviosul Gherontie s-a apropiat de Preasfinţitul şi a făcut cunoscutul său gest al salutului cu degetul mic de la mâna dreaptă. A întins mâna peste mulţime cu degetul mic îndreptat în sus, peste oameni, iar Preasfinţitul, de faţă cu toţi cei prezenţi, i-a răspuns în acelaşi mod, prinzându-se într-o comuniune care se vedea pecetluită de dragoste şi smerenie sfântă!
Numele Preasfinţitului Gurie, pe care Cuviosul îl alinta uneori prin apelativele „Gurie al meu!” sau „Guriţă al meu!”, era pomenit mai ales atunci când Părintele aducea vorba de bunătatea sufletească a Vlădicii, de grija lui faţă de cei din jur, de milostenie, de nevoia de ajutorare a săracilor. Adesea, Cuviosul apela la dânsul ca să aibă „să dea la săraci”.
Sunt multe lucruri care se pot spune despre căile prin care Cuviosul l-a ajutat pe tânărul ieromonah Gurie să se formeze ca părinte şi păstor. Am pus pe hârtie doar din cele pe care le-am primit de la sursă, de la „prima mână”. Uimitoarele realizări pe care dânsul le-a lăsat în urmă la Craiova şi, mai ales, la Deva, în tot ceea ce înseamnă activitatea unui preot şi arhiereu în secolul XXI, îl au în spate ca stâlp de susţinere şi pe Cuviosul Gherontie! Am trăit şi am înţeles foarte bine lucrurile acesta timp de 22 de ani, desigur pe alte coordonate…
Pr. prof. univ. dr. habil. Dorin Opriş,
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia,
Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca
