Într-o seară, mă pomenesc că vine la mine Cuviosul şi îmi cere să-i aduc trei cruci de lemn.
Pe moment am rămas blocat de rugăminte, ca apoi să îmi dau seama că el ştia că am acasă patru cruci sculptate. I-am adus trei dintre ele, iar una am păstrat-o pentru mine, deşi, când am aflat că el se ruga pentru oamenii care îi dădeau daruri, mi-a părut rău că nu i-am oferit şi crucea pe care am păstrat-o pentru mine.
Şi aceasta avea să fie o lecţie de smerenie pentru mine, pe care trebuie să mărturisesc că nu am înţeles-o pe deplin nici acum, şi anume, de ce mi-a cerut Cuviosul trei cruci, pe care le-a împărţit primilor care i-au ieşit în cale. Cea mai frumoasă a primit-o părintele Lucian, iar celelalte două le-a dăruit unor credincioase de la catedrală.
O consider o lecţie de smerenie din mai multe motive: primul că eu am stat pe gânduri, dacă să i le dau sau nu, pentru că îmi erau, aşa cum îmi sunt şi acum, tare dragi crucile sculptate în lemn şi totuşi el le-a împărţit, fără ezitare; al doilea motiv e că mă gândeam că, dacă îi dau Cuviosului, el le va păstra, nu ştiusem până atunci că el nu păstra nimic pentru sine, ci tot ce avea împărţea.
Am fost martor, de nenumărate ori, cum a împărţit banii şi hainele sau mâncarea cu oamenii pe care nu îi miluia nimeni, şi deşi avea la el euro şi dolari, primiţi milostenie, el îi împărţea pe toţi.
Pr. M.C.
