Din păcate, nu am avut șansa de a-l cunoaște în timpul vieții pe Cuviosul și, citind mai multe mărturii din volumele anterioare, simțind emoția profundă a oamenilor care vorbeau despre el, am înțeles că era cu adevărat o binecuvântare să îl întâlnești, să îți spună o vorbă sau să îți dăruiască un zâmbet. Iar cum un om atât de bun, care a trăit printre noi și care a ajutat, în timpul vieții, atât de mulți oameni, de o simplitate, bunătate și iubire nemaivăzute, nu putea să se oprească din a face acest bine doar în timpul vieții, cu aceeași iubire, a ales să fie alături și de cei pe care nu i-a cunoscut, să îi binecuvânteze și pe ei în acest fel…
Eu am simțit această binecuvântare atât de puternic și sunt atât de recunoscătoare pentru ea, pentru că ajutorul lui nu a ezitat să apară atunci când am simțit că aveam cea mai mare nevoie de el. A reușit astfel să facă, în viața mea, o adevărată minune – ceva ce eu am simțit că a fost deasupra mea, o binecuvântare venită din partea unui Sfânt. Cred că, oricum, cuvintele sunt prea puține, mult prea sărace pentru a exprima ceea ce am simțit, pentru a arăta exact cât de mult ajutor am primit…
Recent, am trecut printr-un examen compus din mai multe probe. Mereu am intrat în sală cu Cuviosul în gând și în suflet, simțind cumva că îmi este alături și mă ajută, iar iconița cu acesta m-a însoțit mereu. Atunci când mă simțeam copleșită, atingeam buzunarul în care se afla poza Cuviosului și îl rugam în gând să fie alături de mine. După una din probe, rezultatul nu a fost, din păcate, unul bun – îmi lipseau doar 0,10 puncte pentru a trece în etapa următoare. Am fost tristă, cu adevărat tristă, dar de un lucru am fost mereu sigură: credința. Am ales să fac o contestație și m-am rugat în fiecare zi să primesc acele zece sutimi. Ceva din mine îmi spunea să nu renunț la a crede. Am crezut, m-am rugat… și am primit. Am primit mai mult decât cerusem inițial – nota mi-a fost mărită considerabil. Am simțit cu adevărat ajutorul Cuviosului, iar lucrurile nu s-au oprit aici.
Înainte de a susține ultima probă, m-am rugat din nou. M-am rugat pentru liniște, am cerut ghidare… o rază care să îmi lumineze calea și gândurile. În ziua examenului, în momentul în care am ajuns în fața instituției, am simțit liniște – ca printr-o adevărată minune. Parcă nimic nu mă mai speria, simțeam că nimic nu mă putea atinge. A fost ceva neobișnuit pentru mine, având în vedere că atunci când am plecat de acasă mă simțeam destul de emoționată. Am intrat în sala de examen și mi s-a spus să iau loc într-o bancă. Instant, am văzut ultima bancă și o rază de soare ce se răsfrângea asupra ei… Am știut că acolo este locul meu – am primit raza care să îmi aducă liniștea pentru care mă rugasem. M-am dus cu atât de multă pace în suflet în acea bancă și am mulțumit din inimă pentru ceea ce am primit.
În momentul în care s-au afișat rezultatele și am văzut că am luat acest examen, m-a cuprins o bucurie cu totul specială și o recunoștință profundă pentru tot ce am trăit. Am știut că nu am fost singură și mi s-a părut cu adevărat incredibil ajutorul primit. Cuviosul m-a ajutat, s-a rugat pentru mine și alături de mine către Dumnezeu și m-a făcut să trăiesc un adevărat miracol. M-am simțit binecuvântată, iubită, protejată și am înțeles, încă o dată, că la baza a tot ceea ce facem, cel mai important lucru este credința. Cred că asta a vrut Cuviosul să ne învețe – pe unii în timpul vieții, pe alții chiar și acum…
Am primit mai mult decât am cerut și, la finalul examenului, mi-am dat seama că nimic nu a fost întâmplător…
Alina
