În urmă cu aproximativ 13 ani (prin 2007), într-o după-amiază, soţul meu a venit să ia cu maşina de la spitalul din Horezu, unde lucrez ca asistentă medicală.
În drum spre casă, noi fiind din satul Romanii de Jos, l-am ajuns din urmă pe marele om „Iui, dragă” – omul lui Dumnezeu. În mână avea o plăsuţă cu portocale şi mergea pe jos spre Mănăstirea Hurezi. L-am luat în maşină, deoarece era în drumul nostru. Când am ajuns la mănăstire, a vrut să îi dea soţului meu nişte bani. Pentru că el a refuzat să îi primească, mi-a dat plăsuţa cu portocale însă cu o destinaţie precisă: pentru copilul mic de acasă. Am rămas uimiţi: de unde a ştiut el că acasă noi avem un nepoţel de 4 ani?! Mi-a spus apoi că, dacă el are două cămăşi, una o dăruieşte cuiva de pomană, neavând nevoie de două, iar la despărţire mi-a zis: „Aşa să faci şi tu!”. Şi a coborât din maşină.
Eu şi soţul meu ne-am tot întrebat: De unde a ştiut el de copilul de acasă? Oare era omul lui Dumnezeu?!
M.P.
