Fiind el însuși roditor într-ale smereniei, Cuviosul Gherontie a încercat să mă învețe și pe mine câte ceva. Îi râvneam ultima carte de mărturii despre care îi spuneam necontenit. Fiind obișnuită cu modul în care îmi îndeplinise dorințele, așteptam ca un copil răsfățat să vină cumva miraculos cartea. Am observat o tăcere absolută din partea lui și nu am înțeles de ce.
Într-o zi, m-am trezit cu o mulțime de cărți, fix volumul patru de mărturii, la biserica unde mergeam. Părintele împărțea tuturor celor care intrau la el câte o carte. Ieșeau oamenii rând pe rând cu cartea albastră a visurilor mele. Ba chiar cineva o flutura prin fața mea spunând că o dă cui dorește, dar până să-mi deschid gura, i-a oferit-o altcuiva.
I-am spus Cuviosului că nu înțeleg ce face, dar încep să mă supăr. Am intrat grăbită la părinte și, pe când să-mi iau marele premiu, am primit o ciocolată. M-am mâhnit teribil și i-am spus Cuviosului meu Prieten că de data asta m-am supărat de-a binelea. Am ajuns acasă și de supărare am intrat pe internet. Deodată mi-a apărut un titlu de articol care mi-a atras atenția: „Dar ce, dragă, n-ai destule cărţi acasă? Ce-ţi mai trebuie altele?”. Am început să râd. Mi-am cerut iertare și ne-am împăcat.
La ceva vreme, am avut un context creat de Cuviosul în care am primit această carte chiar de la editorii ei. Așa am ajuns și să scriu aceste mărturii, spre slava lui Dumnezeu și a sfinților Săi. Mulțumesc pentru toate, dragă! Te iubesc!
IT Maria-Flavia Dan,
Cluj-Napoca
