Mai târziu, după mai mulți ani, când am ajuns la Mănăstirea Paltin, m-am tot gândit la Cuviosul, apoi o perioadă l-am uitat, dar a apărut şi aici exact când era nevoie.
Când l-am văzut, am alergat repede la sfinția sa şi i-am spus că îl cunosc, dar dânsul m-a smerit, că el nu mă cunoaşte şi m-am chiar necăjit. Era înconjurat de o mulțime de maici și mireni. Mă gândeam că nu smerește pe nimeni, dar atunci m-a smerit bine și mă alunga: „Pleacă de aici! Du-te de aici!”. M-am supărat şi am zis că nu mai merg la el. Pe moment m-am clătinat un pic, dar după aceea mi-am revenit şi am zis: „Nu, nu, nu! El îl iubesc pe Părintele! Nu o să renunţ la el. Chiar dacă mă alungă, eu tot o să vin după el!”.
După ce am gândit asta, în aceeaşi zi, l-am văzut la Utrenie. Eu stăteam într-un colţ şi a venit la mine şi mi-a spus la ureche: „O să te cinstesc! Să vii să îţi dau bere!”. În acea zi nu a primit bere, ci vin de la un părinte. Când m-am dus în chilia unde era cazat, l-am auzit spunând mereu: „Gripa asta! Gripa asta!”. Şi-a cerut iertare că nu are bere şi mi-a dat o cană din vinul primit. A gustat dânsul de trei ori, apoi mi-a dat mie să iau de trei ori şi mi-a lăsat cana. Nu am putut să o beau.
În fiecare seară mergeau maicile în chilia Cuviosului şi le spunea fiecăreia ceva personal din viaţa lor. Amesteca totul cu glume. Eram de rând la trapeză şi în câteva seri nu am mai mers, iar când m-a văzut mi-a zis: „Vezi, că te-am aşteptat! De ce n-ai venit până acuma?”. Eu crezusem că nici nu mă bagă în seamă, pentru că stăteam deoparte. A mai zis câte ceva, apoi mi-a spus toată viaţa în câteva cuvinte: şi despre părinţii mei şi ce am suferit eu până să ajung la mănăstire.
Am văzut că şi aici Cuviosul îşi dădea hainele la săraci, de aceea m-am dus odată să îi duc o vestă. Am deschis încet uşa şi am intrat în chilie pe întuneric, cu gândul să îi las vesta şi să plec. Eu credeam că doarme, că era în pat, dar întors cu spatele la uşă. Cum am intrat, am pus-o pe scaun, dar a început să strige la mine: „Ia-ţi vesta, că eu am! Nu-mi trebuie! Nu o port!”. Eu am insistat că vreau să i-o las, dar nu a fost de acord! Nu avea cum să vadă ce i-am dus!
Într-o zi a venit la bucătărie şi a început să ne aplice „tratamentul” datului cap în cap. Dădea el cu noi sau ne alegea pe câte două şi ne dădea de trei ori. A treia oară o făcea atât de tare, încât simţeam durere. Am povestit apoi cu maicile şi am văzut că nu alegea întâmplător persoanele cu care făcea asta sau pe care le dădea cap în cap.
Dacă atunci când a venit la mănăstire s-a făcut că nu mă cunoaşte, după ani de zile, la înmormântarea Părintelui Justin, mi-a zis într-o mulţime de oameni: „Asta-i comica mea!”. Cuviosul știa când să te mustre și când să te mângâie sufletește. Mi-a răspuns la toate gândurile lăuntrice și simțea ce am făcut în ziua în care îl întâlneam.
Minunat este Dumnezeu întru sfinții săi!
Monahia Marta,
Mănăstirea Paltin, Petru Vodă
