Întâlnirea cu oamenii plăcuţi lui Dumnezeu nu o pregăteşti. Nu-i recunoşti, dar simţi pacea, liniştea şi mai ales bucuria pe care ţi-o transmit. O bucurie plină de frumosul copilăriei, fără răutăţi şi invidii.
Nu ştiu când şi cum l-am cunoscut pe Cuviosul Gherontie. „L-am cunoscut” e prea mult spus din partea mea. Eram nou-venită în Alba Iulia. Prezenţa sfinţiei sale la Catedrală, felul dânsului, comportamentul şi îmbrăcămintea m-au uimit la început. Nu am spus niciodată nimic. Stăteam şi îl urmăream, îl admiram nedumerită, neştiind cine este. Simţeam, cred, pentru vremea aceea (acum 20 de ani), că nu era un simplu credincios, mai ales că era mai mereu în preajma unor oameni intelectuali şi buni creştini din biserică.
Când a apărut filmul „Ostrovul”, am înţeles taina Cuviosului. Ca în Sfânta Scriptură, mi s-au deschis ochii şi am văzut cu adevărat cine era omul ghiduş din biserică. M-am simţit atât de mică… M-am simţit binecuvântată că pot să văd un sfânt, să-l aud şi să am parte de bucuria sfinţeniei lui. Nu am îndrăznit niciodată să intru în dialog cu cuvioşia sa, dar Dumnezeu a rânduit să apelez la sfatul şi binecuvântarea lui.
Băiatul meu era în preajma examenului de Bacalaureat şi acuza dureri groaznice de cap. Migrenele erau urâte, iar eu m-am speriat. Am fost la un control neurologic cu el, iar medicul mi-a spus că era de la surmenaj şi i-a prescris un tratament medicamentos. Nu ştiam ce să fac. Medicamentele erau destul de tari, iar contraindicaţiile… multe. Eram într-un impas. Examenul se apropia. Eram foarte necăjită. Trebuia să iau o decizie cât mai repede. O prietenă veche, apropiată de Cuviosul, mi-a zis: „Hai să-l sunăm şi să vorbeşti cu dumnealui!”. Atunci se afla la Mănăstirea Tismana. Am fost foarte emoţionată. Cuviosul Gherontie mi-a zis aşa: „Nu are nimic! O răceală! Să nu-i dai nimic!”.
Am venit acasă şi i-am spus băiatului ce am vorbit cu Cuviosul. Fără să punem la îndoială sfatul dânsului, am aruncat reţeta şi ne-am lăsat în voia lui Dumnezeu. Din acel moment, migrenele au dispărut. Băiatul a luat cu note foarte mari şi Bacalaureatul şi admiterea la Facultatea de Medicină. Am înţeles atunci că nu a fost numai sfatul Cuviosului legat de medicaţie, ci şi rugăciunea şi binecuvântarea sa.
Păcat că noi nu vedem cu ochii sufletul! Sfinţii sunt atât de discreţi… Ei trec pe lângă noi uşor, ca o adiere. Nu ne deranjează, nu ne cer nimic: nici laude, nici aprecieri, nici admiraţii. Ne lasă, în schimb, bucuria sfinţeniei, lumina raiului şi simplitatea plină de duh a vieţii celei veşnice. Aşa a fost Cuviosul Gherontie: sfântul ghiduş şi plin de harul bucuriei şi al iubirii divine.
Mihaela Jurcan
Alba Iulia