Cerusem ajutorul de la Cuviosul Gherontie, dar şi un semn dacă mai trăieşte sau nu, pentru că nu mai aveam de ani de zile veşti despre dânsul. Ajutorul a venit foarte repede, iar semnul, la câteva săptămâni.
Ştiam despre minunea pe care Cuviosul o făcuse în unul din satele din Apuseni cu o familie care nu avea copii, oferindu-le un măr să îl mănânce împreună. La noi la mănăstire, veneau doi tineri care purtau şi ei această durere în suflet. Am luat atunci un măr, am mers în chilie unde aveam fotografia Cuviosului, am atins mărul de ea şi l-am rugat să mai facă o minune şi pentru aceşti doi tineri: „Cuvioase, ai făcut o dată minunea, mai poţi să o faci o dată!”. Apoi am mers la ei şi le-am dăruit mărul cu multă credinţă în ajutorul Cuviosului, spunându-le: „Aveţi încredere şi mâncaţi împreună acest măr. Puteţi face ce vă spun eu?”. Au avut această credinţă şi, la scurt timp, doamna a rămas însărcinată. Ajutorul Cuviosului a venit imediat.
Am aflat că mai trăieşte în anul 2012, la sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Cu câteva săptămâni înainte, eu dădusem un teanc de pomelnice unei femei din Beiuş, pentru ca ea să le dea unui părinte să le pomenească, deoarece le lăsaseră nişte oameni cu acest gând. Când a ajuns acasă, s-a întâlnit cu Cuviosul, care atunci era în oraşul lor, şi s-a gândit să i le dea lui. Cuviosul, la rândul lui, când a ajuns la Alba Iulia, în Duminica Tuturor Sfinţilor, în 9 iunie, a dat teancul de pomelnice unui părinte şi i-a spus: „Pomeneşte-le, că eu le-am pomenit!”. După două săptămâni, părintele a venit la noi la mănăstire pentru prima dată şi prima maică cu care s-a întâlnit am fost chiar eu. Nu ne cunoşteam, dar, din vorbă în vorbă, am aflat toată povestea. Venise şi semnul de la Cuviosul. Şi încă ce semn!
Tot atunci, când a venit la noi părintele, la mănăstire sosiseră şi cei doi tineri, doamna fiind aproape de momentul naşterii primului copil. Părintele m-a întrebat dacă le-am spus ceva despre Cuviosul, când le-am dat mărul. Nu făcusem acest lucru, deoarece nu ştiam cum vor primi darul, necunoscându-i lucrarea.
La aproape un an de la trecerea Cuviosului la Domnul, când au venit cu cei trei copii ai lor, le-am destăinuit totul şi mi-au spus că atunci au mers pe credinţa că prin oameni lucrează Dumnezeu. Mi-au spus atunci că, de fapt îl văzuseră o dată pe Cuviosul Gherontie la Mănăstirea Floreşti, unde au aflat despre el că este un nebun pentru Hristos.
Monahia Ioana
