Când am fost la Tismana, am vrut să iau cu mine niște pietricele de pe mormântul Cuviosului Gherontie. Din nou, l-am întrebat în gând cum i s-ar părea gestul meu și am ajuns la concluzia că dacă vrea să le am, le voi avea cândva. Au trecut nouă luni și, într-o dimineață de duminică, la biserică, primesc de la un monah apropiat o punguță cu bomboane și pietricele albe.
Nici nu a trebuit să îmi spună de la cine sunt, pentru că am exclamat de bucurie: „Gherontie!”. După Sfânta Liturghie, ne-am întâlnit mai mulți și am petrecut câteva ore în Grădina Botanică. La un moment dat, primesc un imbold intern puternic de a le oferi bomboane de la Cuviosul și am decis să-l ascult. Nu știam câte sunt, noi eram șase persoane. Am oferit una câte una până când am realizat că în punguța de la Cuviosul ședeau nici mai mult nici mai puțin de șase bomboane. Același imbold prietenos îmi sugera să păstrez partea mea pentru zile negre. Acelea au sosit la scurt timp și, fiind într-o încercare foarte mare, mi-am amintit de bomboana păstrată, care mi-a calmat chinurile imediat ce am mâncat-o.
IT Maria-Flavia Dan,
Cluj-Napoca
