Ne place mult să vizităm mănăstiri, dar despre Tismana nu prea ştiam mare lucru, până când un calendar a rămas mai bine de un an şi jumătate la aceeaşi pagină, a lunii decembrie, cu reprezentarea iconografică a Sfântului Nicodim, pentru bucuria pruncului nostru, deoarece soţul meu s-a gândit „să-l strige” în fiecare seară, ca să ia binecuvântare pentru somnul copilului nostru. Efrem, încă de mic, adormea după una, două sau chiar trei ore de legănat în braţe…
Uşor, uşor, copilaşul a prins drag de Sfântul Nicodim şi chiar era foarte bucuros când se apropia momentul binecuvântării. Ulterior, credem că tot prin mijlocirea lui, am ajuns să-l cunoaștem pe Cuviosul Gherontie. Întorcându-ne de la o nuntă, am oprit la Mănăstirea Lainici, de unde am cumpărat mai multe iconițe, iar călugărul de la pangar ne-a întrebat dacă îl cunoaștem pe Cuviosul. Eu nu mi-am dat seama şi am răspuns afirmativ, pentru că mă gândeam că face referire la alt sfânt. Auzind însă câte minuni face Cuviosul, m-am gândit că trebuie să ajungem cu copilul la Tismana, pentru vindecarea durerilor de burtică, pe care le are de când era mic.
Timpul a trecut şi am zis că vom merge în decembrie (2023) în preajma sărbătorilor, însă nu am reuşit pentru că Efrem a făcut o viroză respiratorie care a ţinut mai multicel, apoi a mai trecut un timp şi prin februarie s-a îmbolnăvit din nou, făcând enterocolită bacteriană cu ganglioni măriți (14/6 mm), cu ceva complicaţii. I-am administrat două tipuri de antibiotic, cu destule reacții adverse… Până la enterocolită, copilul a suferit de constipație, avea scaun la patru zile, era un chin, supozitor nu voia să vadă, era un stres enorm.
În sfârşit am fixat ziua plecării la Mănăstirea Tismana. Era 1 aprilie 2024. Deşi am plecat din Piteşti la ora 14 (pentru că Efrem nu dormise bine noaptea) şi ne gândeam că este foarte târziu, s-a circulat foarte bine şi am ajuns repede. Efrem a fost cuminte, a dormit şi s-a trezit exact când am ajuns la mănăstire.
De când am ajuns, locul mi-a transmis o mare bucurie. Ne-am oprit la magazinul mănăstirii, de unde am cumpărat nişte iconițe şi cărticele, iar din vorbă în vorbă o întreb pe măicuţă dacă are ceva potrivit pentru problemele de sănătate ale fiului meu. Ne dă în dar un ceai digestiv „de Mănăstirea Tismana” şi mai cumpărăm un sirop digestiv care ajută printre altele şi colecistul (mai târziu aflam de ce). Tot în dar am primit Acatistul Cuviosului şi fotografii-iconiţă.
Am început apoi urcușul spre mănăstire, iar Efrem urca singur, fără să mai ceară să îl luăm în braţe. Când am intrat în curte, vedem o măicuţă care parcă ne aştepta. Îi dă lui Efrem pâinica pe care o avea în mână (probabil aceea era masa dânsei şi ne-am gândit apoi că poate am lăsat-o fără mâncare…), scoate din buzunar o cruciuliță mică şi îmi spune să i-o pun la gât (citind mai apoi în Acatist, aflu despre Cuviosul că dăruia cruci spre ocrotire), iar mai apoi scoate o iconiţă cu Sfântul Nicodim de la Tismana. Ne-a adus şi ulei din candela Cuviosului şi de la Sfântul Maslu şi s-a jucat cu Efrem, fiindu-i drag de el.
După ce ne-am închinat la mormântul Sfântului Nicodim, la racla cu sfintele lui moaşte şi la cele ale altor sfinţi, am observat şi icoana Maicii Domnului Prodromița, căreia în drum spre mănăstire, în maşină, îi citisem Acatistul şi eram mișcată de frumusețea lui. Era la ceas de seară şi a început Vecernia. Am rămas impresionată de slujbă şi aveam o bucurie care îmi „inunda” fiecare celulă din organism, bucurie ce avea să se plinească la mormântul Cuviosului Gherontie. Între timp, o altă măicuţă ne-a dăruit trei bombonele din buzunarul dânsei (aici toate măicuţele au daruri!), apoi ieşim din biserică şi ne îndreptăm către mormântul Cuviosului. Bucuria este nespusă! Efrem s-a aşezat în genunchi şi, cu o bucurie de îngeraș, începe să desfacă o acadea tocmai pusă de noi pe mormânt. Când ajunsesem noi, era o măicuţă care stătea pe băncuță, dar a plecat, astfel că am putut să fim cumva doar noi şi Cuviosul… Aşa am simţit noi. De la Tismana am plecat bucuroși şi plini de speranţă, iar drumul a fost uşor. La ora 22 eram deja acasă.
Ulterior am repetat investigațiile şi ecografia arăta ganglionii aproape de normal, fără lichid în burtică, coprocultura s-a negativat, hemoragii în scaun nu mai există, totul cu mijlocirea Cuviosului. De data aceasta, ecografia a fost făcută de un medic mai în vârstă, care ne spune că în cazul lui Efrem colecistul este cudat şi septat, adică o variantă anatomică, şi că din această cauză poate avea o digestie mai greoaie. Probabil că acel sirop ales de măicuţa a fost tot o mijlocire a Cuviosului, astfel că mereu când îi dăm se vede o ameliorare.
Cuviosul e prezent în viaţa noastră, iar Efrem mă întreabă cu o privire pură: „Mami, Cuviosul când va fi pus în biserică?”. Remarc prin aceasta cât de frumos a văzut şi a simţit sfinţenia Cuviosului Gherontie! La un moment dat (fără ca noi să-i spunem), l-am auzit zicând: „Dragă, dragă!”.
Vă doresc să fiți cu toţii în rugăciunile Cuviosului Gherontie şi să primiţi mult folos duhovnicesc prin dânsul!
Dr. Ana Maria Bulacu,
Bucureşti
