Pe Cuviosul Gherontie nu l-am întâlnit doar la noi în mănăstire. Unul din locurile dragi lui, unde era apreciat „de la vlădică la opincă”, de la profesori universitari la cei mai simpli oameni, fără prea multă şcoală, a fost Alba Iulia. Acolo l-am întâlnit pe Cuviosul de nenumărate ori în perioada 2005-2008, când am urmat cursurile Facultăţii de Teologie.
Profesorii de la facultate aminteau despre el în anumite contexte, le spuneau şi studenţilor la cursuri să fie atenţi la el, că este nebun pentru Hristos şi un model de sfinţenie din zilele noastre. Îl vedeam şi la catedrală, unde puteai uşor să înţelegi cât era de iubit, dar mai mult decât atât, am avut ocazia datorită lui să cunosc oameni minunaţi, familiile la care stătea şi unde insista să merg şi eu cu el. Am rămas uimită că toţi erau oameni cu studii superioare, cu poziţii sociale înalte în Alba Iulia: profesori universitari, avocaţi, notari, profesori, economişti, ingineri. Oameni aşezaţi duhovniceşte şi care au înţeles lucrarea Cuviosului. De exemplu, într-o seară, m-a dus acasă la familia părintelui Dorin. Când am intrat, eu m-am ruşinat, că m-a dus aşa, tam-nesam în casa cuiva, dar el a făcut o prezentare unică: „Hii, dragă, că toţi trei suntem din Ţara Făgăraşului!”. La noi se zice „Hii” în loc de „Hai!”.
Era bucuria lui să fie toţi împreună, se întâlneau des, când la unii când la alţii acasă, iar acele întâlniri erau adevărate oaze de sporire duhovnicească, în care duhul bucuriei pe care o emana Cuviosul domina locul şi casa unde eram cu toţii. Nu era dată în care să nu „aducă” şi familia domnului Sorin de la Craiova acolo, cu noi, ba printr-un telefon, ba chiar chemându-i sute de kilometri. Clipe cu care rar te întâlneşti în viaţă!
Eu stăteam la o familia doamnei Adriana S., Dumnezeu să o odihnească, pe care o cunoşteam pentru că avea rude la noi la mănăstire. Avea un suflet foarte bun şi îl iubea pe Cuviosul. Era atentă la cele mai mici amănunte, cu o iubire de mamă arătată firesc, fără dorinţa de a ieşi în evidenţă. Odată, când Cuviosul s-a încălţat, a văzut că nu i-a intrat bine şoseta şi s-a aplecat să îl ajute, nu doar l-a atenţionat. Am văzut din privirea Cuviosului că îi aprecia iubirea pe care ea i-o arăta. Într-o perioadă a stat destul de mult şi la ei.
În ultimul an, am avut un examen greu şi nu am reuşit să mă pregătesc aşa de bine. L-am sunat pe Cuviosul să se roage pentru mine. Mi-a spus: „Până acum le-ai luat pe toate?” „Da, Cuvioase!” „O să îl iei şi pe ăsta, chiar dacă astăzi ai mâncat cu ulei, ca o…!”. Era zi de luni. I se descoperise că am mâncat cu ulei şi că nu aveam nicio scuză, deoarece Adriana mânca cum mâncam eu, nu invers! Cuviosul ne spunea nouă, călugărilor: „Uleiul e grăsimea postului! Luni, miercuri şi vineri, fără ulei! Miercurea şi vinerea se mănâncă o dată în zi!”. Aşa a ajuns el unde a ajuns!
O altă amintire din acea perioadă este când Cuviosul a venit de la Alba Iulia cu mine la mănăstire. Ştiam că o să le fac maicilor o bucurie, când o să îl vadă. Am plecat împreună cu un autocar ce trecea prin Horezu. Ne-am dus mai în spate, că ştiam că pot să am surprize cu Cuviosul, care, atunci când avea de făcut ceva ca să ajute pe cineva, nu ţinea cont de nicio regulă care nouă ni se pare foarte importantă. Avea lucrarea lui, pe care, de cele mai multe ori, nu am înţeles-o. La ora Vecerniei, Cuviosul a zis: „Hii, dragă, să ne facem Vecernia!”. Ne-am întors pe scaun, ca să fim îndreptaţi spre răsărit. Cuviosul s-a aşezat în genunchi, apoi a zis către mine: „Spune aia! Spune aia!”. De cântat, cânta mai mult el. Nu ştiu cum au reacţionat oamenii, că nici nu m-am uitat în vreo parte. Niciunul nu ne-a spus nimic. Unei doamne de lângă scaunul nostru, la coborâre i-am zis: „Ne-am făcut rugăciunea de seară!”. „Da, măicuţă!”. I s-a părut normal.
Ultima dată l-am văzut tot la Alba Iulia, în 30 mai 2018, când am avut întâlnirea de zece ani de la terminarea facultăţii. L-am întrebat pe un părinte profesor pe unde o mai fi Cuviosul. Când am aflat că e în Alba Iulia, i-am spus unei colege: „Nu plec, până nu vorbesc cu Cuviosul!”. Dumnezeu m-a ajutat să îl văd cu câteva luni înainte de a muri, deoarece în ultimii ani nu a mai venit pe la noi pe la mănăstire.
Ne bucurăm că e îngropat la Mănăstirea Tismana. E aproape de noi. E mare ajutor de la el.
Monahia Marina,
Mănăstirea Hurezi
