În urmă cu peste 20 de ani, am primit un telefon să merg repede la mănăstire. Când am ajuns, maicile mi-au spus: „Du-te şi ia binecuvântare de la Cuviosul”.
Eu nu ştiam ce înseamnă „Cuviosul” şi m-am dus mai mult că mi-au zis maicile. Mi-au explicat că sunt puţini în ţară ca dânsul, nebuni pentru Hristos. Din tot ce mi-au spus, eu am înţeles că este un om care cel mai mult îl iubeşte pe Hristos. Mănăstirea era la început şi Cuviosul le ajuta la un gard. Când m-am apropiat, m-a întrebat dacă nu merg să le ajut şi eu. Mie mi s-a părut un om bun, blând şi sărac. Aşa am înţeles atunci, că nu are pe nimeni care să îl ajute. L-am întrebat de unde este. Nu mi-a spus mare lucru. La plecare, pentru că mi s-a părut că e foarte sărac, i-am spus să vină pe la noi când pleacă, dar nu i-am spus unde anume. Pe atunci aveam deschis în centrul comunei un magazin en-gros, cu produse alimentare.
A doua zi a venit. Când am văzut că a intrat, i-am pus într-o plasă alimente neperisabile. Mi-a spus: „Dar eu ce să fac cu atâta mâncare?” I-am zis să le ducă cu el unde merge, să aibă pe mai mult timp. Nu avea o destinaţie anume. Am ieşit apoi să îl conduc, iar în stradă i-am dat şi nişte bani să aibă de drum. Mi-a spus: „Eu nu am nevoie de bani. Tu ai mare nevoie de ei, ia-i înapoi!” Eu aveam într-adevăr datorii, dar nu era ceva urgent. Nu am vrut să îi iau înapoi. Stând acolo cu el, au trecut mai mulţi oameni. La un moment dat a venit un om de la noi, pe care îl cunoşteam, dar nu îl ştiam ca fiind sărac. Când a ajuns lângă noi, Cuviosul i-a dat lui toţi banii. Atunci mi-a fost un pic necaz, dar apoi m-am gândit că sigur avea atunci ceva nevoi, că doar trecuseră mulţi oameni şi l-a ales tocmai pe el.
După asta, când venea la mănăstire, mergeam să îl caut şi să îi spun să se roage pentru noi. (Viorica Popa)
