Mi-a adus cineva primul volum cu mărturii despre Cuviosul Gherontie, iar când am văzut titlul mi-am zis: „De nebuni e plină lumea” şi nu am mai pus mâna pe ea. Am lăsat-o deoparte cu gândul că am tot citit o viaţă întreagă. A trecut o săptămână-două şi eram odată obosit, moleşit şi am luat cartea să văd totuşi despre ce este vorba. Am luat-o la întâmplare, nu metodic, că, dacă e vorba de nebuni, poţi să o iei şi de la coadă şi de la cap…
Am citit câteva pagini, nu mai ştiu care, şi dintr-o dată mi-a sărit somnul. Am zis: „Stai, că aici e ceva serios!”. M-am ridicat pe marginea patului şi am zis: „Aici este vorba de un sfânt!”. Şi am citit toată cartea cu mare interes. A doua zi, m-a sunat o fină de-a mea, Alina S., şi mi-a spus să mă rog pentru soţul unei prietene, cunoscut și mie, diagnosticat cu cancer. Le-am spus că dacă pe rugăciunile mele se bazează ei… nici o nădejde. În acel moment mi-a venit un gând, pe care i l-am spus îndată: „Rugaţi-l pe Cuviosul Gherontie şi aveți nădejde!”. Nu ştiau de el, dar le-am spus să caute pe Internet cartea cu mărturii despre el. Așa a început minunea.
Au făcut cum le-am spus; prietena şi soţul ei au mers la Tismana, la mormântul Cuviosului, să-i ceară ajutorul înainte de a se duce la spitalul din Viena. Am vorbit apoi şi eu cu ei şi mi-au spus că s-a făcut o minune. Cu tratament, dar mai ales cu ajutorul Cuviosului Gherontie, boala a dispărut şi acum mai au un copil… Nici lor nu le venea să creadă. Au mai mers la Viena la control şi am înțeles că mai trebuie să treacă vreo doi ani pentru deplină încredințare. Acum, când scriu aceste rânduri, cred că au și trecut. Asta a fost prima confirmare, din punctul meu de vedere…
Monahul Ieronim,
Mănăstirea Oaşa
