Prima dată m-am întâlnit cu Cuviosul Gherontie înainte de Revoluţie, când eram învăţător la şcoala din incinta Mănăstirii Râmeţ. După ce am plecat de acolo, ne-am mai întâlnit din când în când.
Odată, la noi la mănăstire, l-am dus pe Cuviosul în chilia mea şi l-am rugat să stea la mine în pat, iar eu m-am pus jos. A fost o stare de har atunci, în prezenţa lui.
După ce a trecut la Domnul şi a fost adus la Mănăstirea Tismana, atunci când am ajuns lângă sicriul Cuviosului, am văzut că o măicuţă i-a ridicat mâna şi i-a făcut semnul Sfintei Cruci. I-am luat şi eu mâna. Era moale, flexibilă, ca a omului viu, care îşi lasă mâna să-i faci cu ea uşor semnul Sfintei Cruci. A fost un om care a transmis harul lui Dumnezeu, care îl stăpânea.
Eu mărturisesc că Gherontie este un nebun pentru Hristos, încununat de Dumnezeu acolo în Împărăţia Cerurilor, alături de Sfinţii nebuni pentru Hristos, de unde se roagă pentru mine şi pentru întreaga omenire. Amin. Amin. Amin.
Protosinghel Serafim Bădilă
Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” Căşiel, Cluj
