L-am reîntâlnit în câteva rânduri la Deva, la o conferinţă a părintelui Zaharia de la Essex, la mănăstirile Lupşa şi Albac, la Catedrala din Alba Iulia şi, de fiecare dată, m-a recunoscut. La Deva, i-am dat o iconiţă, pe care a luat-o şi a dăruit-o mai departe. De fiecare dată îl vedeam cum dădea la săraci banii pe care îi primea sau cum împărţea iconiţe şi desene celor din jur.
Acum vreo patru ani, când am aflat că este la Albac, adică foarte aproape de unde mă aflam eu, am mers acolo după slujbă. Aveam o durere puternică de cap. Ajungând la mănăstire, maicile mi-au spus că bătrânul Gherontie trăsese la preotul din sat şi am fugit la biserica din sat împreună cu un angajat al mănăstirii, Marius.
Acolo, cum m-a văzut, m-a întâmpinat cu zâmbetul obişnuit: „A, porumbiţo!” şi a dat să mă gâdile. M-a întrebat în glumă, cum obişnuia el, dacă sunt boreasa (de la boiereasa, adică soţia) lui Marius şi a început să mă dea cap în cap cu el şi apoi cap în cap cu Marius.
Mi-a cerut să vin în biserică să iau nişte cozonac de la parastas şi iarăşi m-a dat cap în cap cu el şi, brusc, durerea de cap a dispărut, deşi eu nu îi spusesem nimic.
Raluca Prelipceanu, Paris
