Altă dată, fiind tot singură lângă mormântul său, i-am spus Părintelui Gherontie despre faptul că tatăl meu nu era prea bine după moartea mamei mele. Nu mă gândeam, totuși, că voi putea merge acasă să-l văd, doar mă rugam mult pentru el să aibă Domnul milă și de el.
Într-o dimineață trecusem pe la mormânt, îmi doream câteva bomboane, dar nu erau, astfel am hotărât să ies puțin din biserică, pe când se citesc ceasurile, poate voi găsi. Bomboane nu am găsit, dar am găsit altceva în schimb – pe fratele maicii Nifona, care mă întreba dacă vreau să merg în Moldova, acasă. Avea în mașină două locuri libere, erau șase persoane cu două mașini. Am rămas cumva impresionată, nu-mi venea să cred. Ce să răspund? Da? Nu? Nu știam. Mi-a comunicat că pleacă joi, după Sfinții Arhangheli, sărbătoarea de marți.
După slujba privegherii pentru Sfinţii Arhangheli m-am strecurat neobservată până la mormântul Cuviosului și i-am spus că nu știu ce să fac, că sunt foarte contrariată, că vreau și nu vreau să merg, în același timp. Am urcat cu o maică într-o mașină pentru a coborî aleea, unde era și maica stareță. În așa fel a deschis subiectul maica stareță că am menționat o eventuală plecare a mea până acasă. A fost întru totul de acord și mie parcă nu-mi venea să cred cât de repede a lucrat Cuviosul. Eu nu îndrăzneam să-i cer maicii starețe să mă lase deoarece mai fusesem anul acela de două ori, fiind mama foarte bolnavă, iar a treia oară chiar de hram, la înmormântare, am condus-o la cimitir. Apoi mi-a dat părintele, nu două-trei bomboane, câte doream să-i trimit fratelui meu la Mănăstirea Putna, ci două-trei kilograme. Sunt și acolo viețuitori care îi cer ajutorul Cuviosului Gherontie.
Le-a spus că sunt simpatici, le-a zâmbit
Îmi spunea fratele meu că, atunci când i-am trimis cărțile cu mărturii despre minunile Părintelui Gherontie, a dăruit și el mai departe părinților din mănăstire. Unul dintre părinți, văzând poza Cuviosului de pe copertă, a mărturisit că l-a văzut odată la Mănăstirea Putna. Într-o zi, acel părinte ședea pe o băncuță împreună cu alt părinte viețuitor al mănăstirii, abătuți amândoi. Cuviosul Gherontie s-a așezat lângă ei, le-a spus că sunt simpatici, le-a zâmbit, apoi a plecat. După ce a plecat Cuviosul și-au dat seama că trecuse toată starea lor de apăsare, erau dintr-o dată foarte fericiți! Câtă putere are un zâmbet și un cuvânt al unui plăcut al lui Dumnezeu!
Parcă am fost dusă pe aripi
Când am plecat să-l văd pe tata, acasă, i-am spus Cuviosului: „Cuvioase, tu ai deschis drumul, tu să mă duci, tu să mă și aduci înapoi la mănăstire, că tare mi-e greu cu călătoriile; dar pentru părinții care ne-au dat viață merită efortul!”.
Am călătorit cu fratele maicii Nifona tare ușor. Eu, care sufăr de rău de mașină, stăteam pe bancheta din spate. Luasem pastila Emetostop (deși uneori mi-e rău și cu pastila) și nu am avut nimic. Domnul Viorel a condus bine. Fiind oameni credincioși, soția dânsului și sora lor tot drumul au avut doar discuții duhovnicești, fapt care m-a bucurat mult. Tot drumul am fost îngrijorată în legătură cu cine mă va lua din Suceava, știind că frații mei erau la serviciu. Deși îngrijorată, am zis în sinea mea: „Cuvioase, m-ai adus până la Suceava, dar eu trebuie să ajung la Vicov!”. Nu trecuse mult timp și primesc un apel de la fratele meu cel mai mic că are drum spre Suceava și poate să mă ia de acolo. Mare bucurie! Nici eu nu l-am așteptat, nici el. Poate nici cinci minute nu au fost de când el a rezolvat treaba în Suceava până am ajuns eu. Oare asta nu-i minune?
La întoarcere, frații m-au îndemnat să călătoresc de la Rădăuți la București cu firma de transport persoane Tarsin, iar nu cu Trans Nicolaescu. Am urmat sfatul lor. Pe lângă rugăciunile făcute Domnului, Maicii Domnului și către alți sfinți l-am pomenit și pe Cuviosul: „Cuvioase, acum du-mă la mănăstire! Cum? Nu știu. La drum!”. Mă gândeam să găsesc loc în autocar mai în față, din cauza răului de mașină. Am urcat, erau câteva bagaje pe primele scaune și m-am așezat pe al doilea rând. Când șoferul a urcat să distribuie biletele, fără ca eu să zic ceva, m-a invitat să mă mut pe scaunul din primul rând. La un moment dat, o persoana a vrut să se așeze lângă mine, dar șoferul l-a rugat să ocupe locul din spate. Cine știe de ce conversație nefolositoare am fost ferită. Nici șoferul nu m-a întrebat nimic tot drumul, am fost în isihia mea.
În mod normal ar fi trebuit să rămân o noapte la Mănăstirea Plumbuita și să iau din autogară un taxi până acolo. Deși m-aș fi bucurat să nu mai fie nevoie să schimb alt mijloc de transport, am acceptat situația. Nu aveam pe nimeni care m-ar fi putut ajuta. Aflasem între timp că mașina mănăstirii nu avea să mai ajungă a doua zi la București. După discuția cu maica stareță am înțeles că, dacă era posibil, ar fi fost bine să găsesc un mijloc de transport din București spre Târgu Jiu, în aceeași seară. Am sunat la autogară în București și am aflat că ultimul era la 18:00. M-am gândit, va fi noapte, voi fi singură în autogară… o voi suna pe nepoata maicii proinstareță Ierusalima. Iarăși minune! Era liberă în acea zi, și ea, și soțul ei, părintele Viorel. M-au luat dânșii de la Autogara Obor și, în drum spre Autogara Militari, am cumpărat și ceva de mâncare. Sincer, îmi era foame, mâncasem doar câțiva covrigei toată ziua. Era foarte aglomerat în București. Am zis în sinea mea: „Cuvioase, acum am și mâncat ceva, dacă mai prind și ultima cursă spre Târgu Jiu…”.
La autogară am așteptat puțin și, deși nu aveam rezervare, a fost loc și pentru mine. Pe scaunul din al doilea rând era loc pentru o singură persoană, fiind microbuz. Cu toate că a durat călătoria de dimineață de la 6:45 până la 22:30, am ajuns în Târgu Jiu, apoi la Mănăstirea Tismana. Nu mă simțeam foarte obosită, ca altă dată. Parcă am fost dusă pe aripi. La ora 23:00, ajunsă în chilie, nu-mi venea să cred. I-am mulțumit lui Dumnezeu și Cuviosului că m-a dus și m-a adus!
Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!
Monahia Ecaterina,
Mănăstirea Tismana
