În 4 noiembrie 2019 a fost vreme frumoasă, dar în zilele anterioare a fost timp ploios și maica Nifona de la Schitul Cioclovina de Jos m-a întrebat dacă am aflat cum va fi vremea de hram (Sfinții Arhangheli), dacă va ploua sau nu.
Îmi amintesc că în urmă cu destui ani, când la schit era maica Parascheva, am fost și eu trimisă să ajut pentru hram. Am așezat masa afară pentru toată lumea, am pus totul pe masă și atunci a început o ploaie măruntă. Am acoperit îndată toate mesele cu ce am găsit și, de unde de neunde, apare Părintele Gherontie. A venit aproape de noi și l-am rugat să se roage să se oprească ploaia ca să poată mânca oamenii, fiind deja aproape de sfârșit Sfânta Liturghie. Lângă mese era o băltuță. Dânsul a adus câteva pietricele, le-a pus în mijlocul bălții, s-a urcat cu picioarele pe pietre și a ridicat mâinile în sus la rugăciune. Ploaia s-a oprit și noi ne-am văzut de ale noastre. Apoi, Cuviosul s-a retras ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Totul a decurs normal, nimeni nu a știut că datorită rugăciunilor sale au putut mânca în tihnă. Doar noi, câteva persoane, am văzut și am știut rolul sfinției sale la hramul schitului!
Dânsul a răspuns: „De la inimă se tușește!”
Prin decembrie 2020, l-am visat pe Părintele Gherontie și parcă eram mai multe persoane. Dânsul purta o cămașă albă și pantaloni negri. Stătea în picioare în mijlocul nostru și se tot uita la noi cu mâna întinsă, arătând cu degetul către fiecare, întrebându-ne: „Cine știe de ce se tușește?”. Nerăspunzând nimeni, atunci tot dânsul a răspuns: „De la inimă se tușește!”.
Nu au trecut multe zile și am început să tușesc, în reprize, atât de tare încât îmi venea să vomit. Am început să tușesc în biserică în timpul Sfintei Liturghii. Bineînțeles că am ieșit afară, m-am retras în stânga, în pridvor. Tot tușind rău, am ieșit pe ușa de lângă camera de spovedit și, neintenționat, m-am trezit lângă mormântul Cuviosului. Abia atunci mi-am amintit ce mi-a spus în vis, de la inimă se tușește – m-am liniștit. Eu cred că a fost de la inimă, pentru că nu eram răcită, nu avea de la ce să fie. Cum au început episoadele de tuse, așa s-au și terminat, eu neluând niciun medicament.
Nouă ne tot spunea: „Ce bine că voi nu aveți gripă!”
Acum, despre Covid. Eu nu am crezut în asta. Am fost răciți dintotdeauna, s-a și murit, iar acum numai de Covid se moare. Au fost câteva zile în care mi-a fost foarte frig, aveam o stare rea, dar nu mă dădeam bătută. Într-o seară, am citit ceva dintr-o carte despre Cuviosul și cum nu mă simțeam bine și tușeam, se preconiza o noapte de nesomn. După ce am terminat de citit, am pus cartea sub cap și am dormit un somn odihnitor. Ziua următoare iarăși mi-a fost greu, dar noaptea puteam dormi. Astfel, au trecut câteva zile, când am descoperit cartea sub pernă, uitasem că am lăsat-o acolo.
În perioada când ne tot vorbea de gripă, Cuviosul insista: „Ce bine că voi nu aveți gripă!”. Ne săturasem să-l auzim cum repetă: „Ce rea-i gripa asta!” în timp ce se „înfofolea” cu fulare. Nouă ne tot spunea: „Ce bine că voi nu aveți gripă!”. Eu am crezut și cred în ceea ce a spus. Domnul a spus: „După credința voastră fie vouă!”. Eu le-am spus maicilor, noi, dacă răcim, răcim ca și până acum, și dacă sunt complicații, sunt pentru că anii se adună și bate ceasul, să ne pregătim dar. Nu avem Covid.
Monahia Ecaterina,
Mănăstirea Tismana
