Tatăl meu a fost un om simplu, cu mult bun simţ. Rar îl vedeam intrând în vorbă cu oamenii care călcau pragul casei noastre şi al pensiunii pe care o avem. Când venea Cuviosul Gherontie pe la noi, i-am văzut de câteva ori vorbind împreună. Îi plăcea Cuviosului de el şi tata îl respecta. L-am văzut că în câteva rânduri l-a atins cu mâna pe la inimă, unde mai avea probleme, ca orice bătrân.
Dumnezeu l-a ţinut în viaţă pe tata mai mult decât pe Cuviosul, deşi era mai bătrân ca el. Pe la sfârşitul anului 2022, au început tot mai des problemele de sănătate. A şi fost internat în spital câteva zile. Nu îi plăcea acolo şi mereu ne spunea să îl ducem acasă. Noi l-am fi dus, dar avea nevoie să fie stabilizat, că făcuse o pneumonie mai severă.
Într-una din zilele în care l-am vizitat, am reuşit să stau mai mult de poveşti cu el şi i-am spus să se roage Cuviosului Gherontie, că pe mulţi i-a ajutat. Nu mi-a spus nici că se roagă, nici că nu se roagă, dar când a aflat că îl externează mai repede decât au zis doctorii iniţial i-a spus unei verişoare care era la el în vizită: „Cred că s-a rugat pentru mine bătrânelul acela care a fost la noi, de-aia mi-a trecut aşa de repede!”.
Cam după o săptămână de la externare, într-o zi de luni, în 19 decembrie 2022, l-am dus la spitalul din Abrud să îi facă o perfuzie, că mânca puţin, şi mi-a venit aşa un gând şi i-am spus Cuviosului: „Cuvioase, tu ai ştiut moartea ta şi ai avut aşa o moarte uşoară şi frumoasă! Nu ai suferit, nu te-ai chinuit! Roagă-te şi pentru tata, roagă-L pe Bunul Dumnezeu să facă şi cu tata ceva, să nu sufere, să meargă şi el într-un loc bun, atunci când o fi să treacă la Domnul! Să nu se chinuie nici el şi să nu ne chinuie nici pe noi, că tu poţi, dacă vrei, să te rogi pentru el!”. Seara m-am dus la tata şi i-am aşteptat împreună pe Anca şi pe părintele Gavril, fata şi ginerele meu, să vină de la Timişoara. Am văzut că nu mai prea mânca tata, dar nu era de-a muri.
Când au ajuns, mi-a venit aşa un gând să îi spun să îl spovedească şi să îl împărtăşească. Mi s-a părut că se uită după mine şi după toţi cei care intrau la el într-un fel mai deosebit, mai lung, aşa… Părintele mi-a spus că s-a putut înţelege perfect cu el, că era foarte lucid şi că i-a făcut o spovedanie generală, apoi l-a împărtăşit. După aceea, am intrat din nou la el şi părintele a citit cu voce tare Paraclisul Maicii Domnului. Când l-a terminat, tata mi-a spus că vrea să se ridice pe marginea patului. A stat între noi, îl ţineam de mână şi părintele l-a pus să repete după el: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”. Au zis de câteva ori, apoi am auzit că tata zice tot mai rar şi la un moment dat l-am văzut că îşi lasă capul jos. Am dat să îl ridicăm, că am crezut că a aţipit. Trecuse la Domnul!
Cuviosul mi-a împlinit rugăciunea şi cred că a şi mijlocit pentru tata la Domnul să îl ierte!
Viorica Popa,
Albac, jud. Alba
