Eram într-un pelerinaj în Grecia, într-un grup din care făcea parte şi Cuviosul. Am vizitat mai multe mănăstiri, iar la una dintre Meteore, după ce fiecare şi-a cumpărat câte o amintire, vânzătoarea ne-a spus să nu ne aruncăm bonurile fiscale, deoarece toate vor participa la o tombolă.
Ca premiu au fost puse în joc trei produse, între care şi o cutie pentru tămâie. Eu nu aveam acasă aşa ceva şi mi-o doream foarte mult. Am conştientizat că suntem mulţi şi probabilitatea să fie extras chiar bonul meu era mică. Cuviosul fusese numit să extragă pentru fiecare produs bonul câştigător. Înainte să înceapă extragerea s-a uitat spre mine şi mi-a zâmbit. „Oare o să câştig eu cutia?”, mi-am spus în gând atunci când i-am simţit privirea.
A extras Cuviosul pentru primul şi pentru al doilea produs. Nu era numele meu pe bonurile respective. Când a venit rândul pentru cutia de tămâie, Cuviosul a extras chiar bonul meu. Am înţeles atunci că Dumnezeu i-a descoperit gândul meu şi a binecuvântat de Sus să-mi fie împlinit. Am simţit şi în alte rânduri că ştie ceea ce îmi doresc!

Adriana Naghi,
Satu Mare